Nicușor Dan a declarat marți că prioritatea sa absolută este stabilitatea politică, refuzând să facă „experimente” prin nominalizarea unui prim-ministru care nu beneficiază de o susținere clară în Parlament.
Planul lui Nicușor Dan pentru a termina criza rapid
Șeful statului a anunțat, într-o conferință de presă, la Forumul de Securitate la Marea Neagră şi Balcani, că nu va desemna un premier fără o majoritate clară în Parlament. De asemenea a spus că va chema formațiunile politice la consultări oficiale joi sau luni.
Conform declarațiilor sale, dialogul va respecta cadrul constituțional, ceea ce înseamnă că nicio formațiune parlamentară nu va fi exclusă.
„Evident, la consultările formale o să chem toate partidele, așa cum spune Constituția”, a afirmat Nicușor Dan, întrebat despre participarea AUR la discuții.
Criteriile pentru noul Guvern: Majoritate înainte de nominalizare
Președintele a subliniat că negocierile preliminare indică puține variante viabile de guvernare în acest moment. Acesta dorește certitudini înainte de a semna decretul de desemnare.
„Cu titlu general, solicitarea mea pe care o să o am cu toate delegațiile de partide cu care ne vom întâlni pentru oricare dintre propunerile de guvern, întrebarea mea va fi dacă are sau nu are negociată o majoritate. Așa cum văd din discuțiile preliminare variante de Guvern cu majoritate în Parlament sunt puține.
Și eu nu o să fac experimente, să propun premier și să vedem dacă există sau nu majoritate. Vreau să obținem o propunere de premier, bineînțeles cu programe, care să strângă o majoritate în Parlament”, a declarat Nicușor Dan.
Deși numele lui Ilie Bolojan circulă în spațiul public, Nicușor Dan lasă deschisă ușa și pentru o figură tehnocrată.
”Este un scenariu care are șanse. În mintea mea da. Nu le-am avansat. Voi avansa în momentul în care va exista o formulă majoritară pentru asta”, a explicat acesta.

Excluderea alegerilor anticipate
În ciuda blocajului, președintele exclude scenariul alegerilor anticipate, preferând soluția unui interimat prelungit dacă negocierile trenează. El a menționat că interimatul Guvernului Bolojan ar putea depăși, teoretic, pragul de 45 de zile: „Nu exclud nicio variantă în momentul acesta, însă pentru România e mai bine ca această criză să se termine cât mai repede”.
Analiza crizei politice: „Toată lumea este vinovată”
Întrebat despre eșecul stabilității coaliției, Nicușor Dan a pus accent pe degradarea relațiilor interpersonale dintre liderii politici.
„Tensiunile din coalţie s-au amplificat. S-au întâmplat multe. În decembrie, la Consiliul European, discutând cu cineva de acolo am spus că mi-e teamă că lucrurile au intrat într-o sferă personală şi va fi dificil. Am plecat toţi împreună, am promis toţi împreună că vom luncra. Toată lumea este vinovată”, a concluzionat președintele.









