Maratonul pentru Educație Antreprenorială – Ediția a IV-a, program național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a ajuns și la Craiova. Fiecare etapă a acestui program național poartă cu ea aceeași miză: să aducă educația mai aproape de viața reală, de economie, de comunitate și de viitorul tinerilor.
Maratonul pentru educație antreprenorială se adresează în special elevilor cu vocație antreprenorială, profesorilor dedicați și antreprenorilor implicați. Prima echipă câștigătoare în fiecare județ (locul 1) se califică la etapa națională care se va desfășura în București, după aceeași structură.

Maratonul pentru Educație Antreprenorială – un real succes, la Craiova
Doctor în economie și finanțe, consultant în afaceri și management, Cornelia Nițu a adus în fața elevilor din Craiova o experiență construită între rigoarea educației economice, dinamica mediului de business și practica antreprenorială începută încă din anii formării sale profesionale.
„Toți știm că, atunci când învățăm să mergem cu bicicleta, nu reușim din prima. Nu e așa? Cazi, te ridici. Cazi, te ridici. Dacă ar fi să scriem o carte despre cum am învățat să mergem cu bicicleta, nu știm cum am reușit. Dar vezi că mergi, funcționează. Undeva, în cap, ai o noțiune. Au un echilibru, care se realizează mergând. Nimeni nu poate să vă spună exact cum să mergeți cu bicicleta sau cum să construiți o afacere. Voi o să aflați. Important este să aflați. Așa cum ați încercat să mergeți pe bicicletă. Încercarea are frumusețea ei. Drumul are frumusețea lui. Nu trebuie să ai nici pile, nici relații. Eu am început de jos. În anul II am rămas fără tată. A trebuit să mă întrețin singură. Am bătut la peste 30 de uși de firme, oferind un bilet de vizită și spunând că pot să le fac nota de recepție. Așa am cunoscut mediul de afaceri. Asta m-a ajutat enorm, ulterior. Nu vă pierdeți curajul. Poate că astăzi, la concurs, au fost copii care au în familie economiști, profesori, dar este loc și pentru ceilalți. Porniți de oriunde. Important este să acționați. Acțiunea bate filmul. Aveți curaj, acționați și credeți în voi”, a fost mesajul transmis de Cornelia Nițu, la Craiova.
Formată profesional în echipe și contexte de business solide, inclusiv în cadrul Max Mara Fashion Group Italia, unde a ocupat funcția de Procurator al Consiliului de Administrație pentru România, iar ulterior în cadrul N&C Consulting, unde activează din 2005 ca owner, antreprenor, consultant și fiscalist, Cornelia Nițu le oferă tinerilor o perspectivă aplicată despre responsabilitate, decizie, strategie și construcție pe termen lung.
Maratonul pentru Educație Antreprenorială, structurat în 3 paneluri:
- speech-uri ale organizatorilor, autorităților locale implicate și ale unor antreprenori cu notorietate națională care fac parte din juriul concursului
- prezentările planurilor de afaceri ale echipelor de liceeni concurente.
- panel de educație vocațională „povești de succes”,
La Craiova, Maratonul a poziționat în plan central ideile tinerilor, energia echipelor și forța unei comunități care înțelege că educația antreprenorială nu este doar despre business, ci despre caracter, responsabilitate, colaborare și capacitatea de a construi.
Fiecare echipă a avut la dispoziție 5 minute pentru prezentarea proiectului de business, urmate de o sesiune de întrebări din partea juriului, timp de 5-10 minute. Au fost punctate: Ideea de business + Modalitatea de punere în practică (planul de afaceri) + Rezultatele preconizate + Modalitatea de prezentare în cadrul evenimentului.
Cristina Chiriac, prezentă la Craiova
Prezența Cristinei Chiriac la Craiova a marcat continuitatea unui demers național care a transformat educația antreprenorială într-o mișcare vie, construită județ cu județ, alături de elevi, profesori, antreprenori, instituții și parteneri care cred că viitorul României se formează prin încredere, implicare și curaj.
„După evenimentul de astăzi, sunt bogată. Viitorul României este bogat, pentru că avem tineri atât de frumoși și atât de talentați. Tot ce trebuie să facem este să îi vedem, să îi auzim, să îi validăm, să le spunem că suntem aici pentru ei și că împreună putem să construim un viitor al României. Este adevărul. Poate că ceea ce i-a lipsit generației noastre tocmai asta a fost: validarea. Dacă am învățat ceva din greșeli, atunci trebuie să nu le mai repetăm. Asta facem cu Maratonul pentru Educație Antreprenorială. Este despre responsabilitate, despre educație civică, despre dezvoltare personală, comunitate, echipă, curaj, perseverentă, despre valori. România are valori.
Pe mine m-au impresionat aproape toate echipele, prin inovație, creativitate, prin găsirea unei nevoi și exploatarea ei în sensul antreprenorial, așa cum se predă la carte. Câștigătorii au avut o prezentare impecabilă pe scenă, au avut susținători în sală, dar și un plan de afaceri bine structurat. Au știut să facă și echipă, dar și cum să se prezinte în fața juraților fără să se lase intimidați. Le transmit tinerilor care își doresc să devină antreprenori că nu trebuie să aștepte momentul potrivit, pentru că acesta poate nu va veni niciodată. Momentul potrivit este ideea și clipa în care te-ai gândit că ai vrea. Ca să poți să duci la îndeplinire ai nevoie de un singur om care să creadă în tine și să își spună: încearcă!”, a spus Cristina Chiriac, la finalul evenimentului.
Președinta fondatoare a CONAF, doctor în economie, promotoare a antreprenoriatului, fondatoarea brandului Flori de IE și Ambasador Brâncuși, Cristina Chiriac a adus pe scena din Craiova prezența unui lider care a transformat educația antreprenorială într-un program național cu impact real pentru elevi, profesori, mentori și comunități locale.









