Hidroelectrica: 43 milioane lei pentru stocare în baterii

Delia Pătru
Hidroelectrica: 43 milioane lei pentru stocare în baterii la Porțile de Fier II
Hidroelectrica: 43 milioane lei pentru stocare în baterii la Porțile de Fier II

Hidroelectrica a semnat contractul pentru o finanţare nerambursabilă în valoare de 43,37 milioane de lei, obţinută prin Fondul pentru Modernizare, pentru cel mai amplu proiect de stocare cu baterii dezvoltat până în prezent de companie.


Finanțare majoră: Hidroelectrica primește 43 milioane lei

Proiectul investiţional al Hidroelectrica, cu o valoare totală estimată de aproximativ 310 milioane lei, prevede instalarea unei capacităţi de 64 MW şi 256 MWh, fiind cel mai amplu proiect de stocare cu baterii dezvoltat până în prezent de companie.

„Investiţia contribuie la creşterea flexibilităţii sistemului energetic şi la integrarea eficientă a surselor regenerabile, prin furnizarea de servicii de echilibrare şi reglaj”, se arată într-un comunicat al companiei, citat de digi24.ro

Implementarea proiectului valorifică infrastructura hidroenergetică existentă precum şi capacităţile de racordare disponibile, ceea ce permite optimizarea costurilor şi accelerarea termenelor de realizare. Totodată, proiectul consolidează rolul Hidroelectrica în dezvoltarea infrastructurii de flexibilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional.

Hidroelectrica: 43 milioane lei pentru stocare în baterii la Porțile de Fier II
Hidroelectrica 43 milioane lei pentru stocare în baterii la Porțile de Fier II

Declarația conducerii: Stocarea energiei, o necesitate

Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica, subliniază importanța tehnologiilor moderne în mixul energetic actual:

„Finanţarea pentru proiectul de la Porţile de Fier II ne permite să facem un pas firesc către un sistem energetic mai flexibil şi mai corect balansat. Stocarea energiei nu mai este o opţiune, ci o necesitate, mai ales într-un context în care producţia din surse regenerabile este tot mai mare, crescând totodată necesarul de servicii de echilibrare.

Ne concentrăm pe soluţii care folosesc inteligent ceea ce avem deja – infrastructura hidro – şi o completăm cu tehnologii moderne, astfel încât să putem livra energie atunci când este cu adevărat nevoie. În acelaşi timp, aceste investiţii ne ajută să creştem eficienţa şi să valorificăm mai bine fiecare MWh produs.”

Despre Hidroelectrica: Lider în energie verde

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din surse regenerabile din România şi unul dintre cei mai importanţi actori din sectorul energetic al Europei de Sud-Est. Cu un portofoliu de peste 6,3 GW capacitate instalată în hidrocentrale, cumulat cu parcul eolian de la Crucea, compania contribuie la securitatea energetică naţională. Recent, societatea a depăşit valoarea de piaţă de 70 de miliarde lei, o sumă record pentru Bursa de Valori Bucureşti.

Citește și: SUA permite României repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol