Elevii merituoși din Gorj, premiați cu burse în valoare de 1000 de euro
Elevii cu rezultate foarte bune din județul Gorj au șansa de a obține una dintre cele trei burse de câte 1.000 de euro oferite și în acest an de Rotary Club Târgu Jiu, în cadrul unui program dedicat susținerii performanței în educație.
Când încep înscrierile
Programul „Bursa de Excelență Rotary – 2026” se adresează tinerilor care îmbină performanța școlară cu implicarea în comunitate. Înscrierile se desfășoară în perioada 20 aprilie – 4 mai, iar interviurile sunt programate pe 5 mai, de la ora 17:00.
Dosarele de candidatură pot fi trimise la adresa de email [email protected] și trebuie să includă portofoliul candidatului, dovada veniturilor familiale, precum și un eseu de maximum 400 de cuvinte în care aplicanții își prezintă motivația. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0722 662 144.
Cine se poate înscrie
Pot aplica elevii care urmează cursuri la zi în licee din Gorj, au domiciliul în județ și o medie generală de peste 9,50 sau rezultate remarcabile la concursuri și olimpiade. Nu sunt eligibili candidații care au rude în rândul membrilor clubului.
Reprezentanții clubului precizează că nu constituie criterii de selecție sexul, religia, apartenența politică sau accesul la alte burse.
Evaluarea candidaților se va face în mod egal pe baza performanțelor școlare și a eseului de motivație. În cazul unor punctaje egale, departajarea se va realiza în funcție de situația materială, implicarea în activități de voluntariat și contribuția la viața școlii.
Prin acest program, reprezentanții clubului își propun să sprijine nu doar performanța academică, ci și tinerii implicați activ în comunitate.









