Eșecul Universității Craiova de la Cluj l-a făcut pe Gică Craioveanu să critice evoluțiile unor jucători din Bănie. Etim a fost pus la punct de „Grande”, după intrarea necontrolată, care i-a adus și eliminarea. Totodată, nici Carlos Mora nu a scăpat de criticile președintelui de la CSM Slatina.

Gică Craioveanu critică doi jucători de la Craiova
„Craiova a început bine, domina situația, jocul, dar U Cluj apărându-se în jumătatea proprie a dat spații puține Craiovei. Au fost două momente: golul, o echipă își schimbă atitudinea, poate profita de acest avantaj, și apoi intrarea pe care nu mi-o explic a lui Etim. Eu ca vârf, noi ca atacanți, ne apărăm prost. A fost o intrare foarte, foarte urâtă. Sunt fan Craiova, dar mă durea și pe mine glezna, tibia, îmi venea să-mi caut apărătorile.
E supramotivare, ești obligat, toată lumea te consideră favorită, cea mai bună echipă, cea mai echilibrată, băieții mi s-au părut prea stresați, voiau să câștige meciul înainte de timp, de asta zic că au fost acele greșeli. Și la primul gol Carlos Mora se apără slab, apoi un cumul de greșeli, la fel ca la eliminare. Nu ai voie să riști acolo, 40 de metri până la poarta ta, plus de tensiune, nervi. Nu toți jucătorii pot să joace cu presiune. La Craiova e presiune”, a declarat Gică Craioveanu, la DigiSport.
Eliminarea lui Etim îl poate readuce pe Ștefan Baiaram în primul 11
Eliminarea lui Etim îl poate readuce pe Ștefan Baiaram în primul 11. Decarul Universității Craiova a fost mai mult rezervă în ultimele etape. Filipe Coelho a preferat să folosească alți jucători și să îl lase pe starul alb-albaștrilor pe bancă. Pentru partida cu Rapid, vedeta echipei ar putea să se întoarcă în formația de start, mai ales dacă oltenii vor să forțeze o victorie împotriva giuleștenilor.








