Un bărbat de 37 de ani, din comuna Gogoșu, a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului. Incidentul a fost descoperit după ce polițiștii din Dolj au fost sesizați despre un accident rutier.
Dolj: Accident provocat de un șofer iresponsabil
Bărbatul circula pe DJ 606 C, în comuna Sopot. Din cauza neatenției, el nu a păstrat distanța laterală. Astfel, a lovit un autoturism parcat regulamentar pe strada Principală.
La fața locului, polițiștii au descoperit că bărbatul nu deține permis de conducere. Acesta nu avea dreptul de a conduce nicio categorie de vehicule.
Alcoolemie șocantă: 3,33 g/l în sânge
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, suspectul a fost dus la spital pentru probe de sânge.
Rezultatele de laborator au confirmat o stare de ebrietate extremă: 3,33 g/l alcool pur în sânge. În urma probatoriului, bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Dolj.
Declarația oficială a autorităților din Dolj
„Ieri, 6 aprilie, polițiști din cadrul Secției nr.2 Poliție Rurală Breasta au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 37 de ani, din comuna Gogoșu, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În fapt, în cursul zilei de 29 martie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat. Din comuna Grecești, cu privire la faptul că autoturismul pe care-l deține a fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale.
Polițiștii deplasați la fața locului, au constatat faptul că, un bărbat, de 37 de ani, din comuna Gogoșu. În timp ce conducea un autoturism pe DJ 606 C, nu a păstrat o distanță regulamentară laterală, intrând în coliziune cu autoturismul apelantului ce se afla parcat pe strada Principală, din comuna Sopot.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest. Care a indicat un rezultat de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul analizelor de laborator indicând o îmbibație alcoolică de 3,33 g/l alcool pur în sânge.
În urma cercetărilor efectuate și probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, acesta a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a spus Poliția Dolj.
Citește și Craiova: Bătrână jefuită de 20.000 lei. Autorii, prinși









