Calafat: 21 migranți, descoperiți într-un camion sigilat

Delia Pătru
Calafat: 21 migranți, descoperiți într-un camion sigilat
Calafat: 21 migranți, descoperiți într-un camion sigilat

Poliția de frontieră din Calafat a depistat 21 de cetățeni din Irak și Iran, ascunși într-un camion. Sigiliul vamal al ansamblului rutier, înmatriculat în Georgia, prezenta urme de lipire. Migranții intenționau să ajungă ilegal în statele din vestul Europei, venind dinspre Turcia.


Calafat: 21 migranți, descoperiți de poliție

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au descoperit, în urma verificării unui ansamblu rutier, 21 de cetățeni străini care nu dețineau viză valabilă sau permis de ședere pentru a călători în spațiul Schengen.

”În data de 30.03.2026, în jurul orei 04:20, pe DN 56, în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin, polițiștii de frontieră români și bulgari, în baza analizei de risc, au oprit pentru verificare un ansamblu rutier înmatriculat în Georgia”, se arată în comunicatul poliției.


Suspiciuni cauzate de sigiliul vamal alterat

Mijlocul de transport era condus de un cetățean turc, în vârstă de 48 de ani, care avea ca pasager un alt cetățean turc. Conform documentelor de însoțire a mărfii, aceștia transportau două vehicule second-hand, pe ruta Turcia-Belgia.

Cu ocazia efectuării controlului exterior al mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că sigiliul vamal aplicat pe compartimentul de marfă prezintă urme de lipire, fapt ce a creat suspiciuni cu privire la marfa transportată.

Intervenția Echipelor Mobile și descoperirea migranților

Drept urmare, s-a solicitat sprijinul inspectorilor vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat pentru efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport. În interiorul semiremorcii au fost descoperite 21 de persoane de sex masculin, fără documente de identitate valabile pentru trecerea frontierei de stat.

„Din primele verificări, s-a stabilit că persoanele descoperite sunt cetățeni de origine afro-asiatică, acestea declarând că provin din Irak și Iran și că intenționau să ajungă în state din vestul Europei.”

Calafat: 21 migranți, descoperiți într-un camion sigilat
Calafat 21 migranți descoperiți într un camion sigilat Foto politiadefrontieraro

Consecințe juridice și cooperarea internațională

În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de:

  1. Trafic de migranți (art. 263 Cod Penal).
  2. Trecerea frauduloasă a frontierei de stat (art. 262 Cod Penal).

La finalizarea cercetărilor, vor fi propuse soluții legale prin unitatea de parchet. În conformitate cu prevederile planului de cooperare încheiat între Poliția de Frontieră Română și Poliția de Frontieră Bulgară, a avut loc o întrevedere de frontieră cu ocazia căreia au fost predate autorităților competente din Bulgaria cele 21 de persoane străine descoperite, cei doi șoferi turci și mijlocul de transport cu care aceștia au călătorit.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, continuă să desfășoare acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în vederea asigurării securității granițelor României și a unei gestionări eficiente a fluxurilor migratorii.

Citește și: CFR Craiova: Linii salvate de la fier vechi după 15 ani

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol