Guvernul va reduce valoarea accizei pentru a scădea prețul combustibilului la pompă. Prima etapă vizează motorina, care reprezintă peste 70% din consumul național și a înregistrat cele mai mari scumpiri, a anunțat premierul Ilie Bolojan.
Motorină mai ieftină: Guvernul a decis reducerea accize
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că decizia luată în coaliţie este de a reduce în perioada următoare valoarea accizei din preţul combustibilului. În prima etapă, autoritățile se vor concentra pe motorină, deoarece aici au fost înregistrate creşterile cele mai mari de preț.
”Pentru că ajungem într-o zonă sau ne apropiem de o zonă de platou şi deja vedem unde s-au oprit preţurile, pe de o parte ne propunem ca, analizând piaţa, acolo unde este posibil să intervenim” , a spus Ilie Bolojan, la Digi24.

De ce s-a ales reducerea accizei în detrimentul TVA-ului?
Premierul a explicat motivele tehnice din spatele acestei decizii fiscale, subliniind limitările impuse de statutul de deficit excesiv al României.
”Aveam posibilitatea de a interveni pe taxele care sunt asociate combustibililor, sau taxa pe valoare adăugată sau acciza, aici analizând plusurile şi minusurile pentru a evita o procedură de infringement cu Comisia, pentru că, dacă intervii pe TVA, ai o astfel de procedură, noi fiind într-o deficit excesiv şi neputând, deci, opera pe anumite reduceri de taxe, pentru că şi aşa avem probleme, am luat decizia asta, să intervenim pe componenta de acciză. Vom reduce în perioada următoare valoarea accizei din preţul combustibilului, în aşa fel încât să ajutăm în felul acesta cumpărătorii pentru a cumpăra un combustibil mai ieftin”, a punctat șeful Executivului.
Motorina, principala țintă a intervenției guvernamentale
Deoarece motorina reprezintă grosul consumului în România, impactul social și economic al unei reduceri în această zonă este considerat maxim.
”În prima etapă ne concentrăm pe motorină, pentru că aici au fost creşterile cele mai mari şi peste 70% din consumul de combustibil din România îl reprezintă motorină. Acţionând în etapă pe această zonă, e un impact la 2 sau 3 dintre cei care folosesc maşinile în România. Dacă vrem să avem un efect, trebuie să intervenim acolo unde efectul este maxim şi are un impact asupra unui număr important de cetăţei.”
Analiza de impact la Ministerul de Finanțe
Guvernul analizează în prezent sustenabilitatea acestei măsuri, având în vedere că reducerea taxelor înseamnă venituri mai mici la buget.
- Sustenabilitate: Intervenția trebuie să fie acoperită de resurse bugetare clare.
- Simulări: Ministerul de Finanţe calculează costul total al reducerii și impactul final asupra prețului la pompă.
- Transparență: Facilitatea va fi alocată în limita suportabilă a deficitului public.
”Această intervenţie pe care o facem trebuie să fie sustenabilă şi să fie acoperită de resurse de la bugetul de stat. În zilele următoare vom anunţa exact care va fi această reducere. Banii practic nu vor mai fi încasaţi la bugetul de stat şi trebuie să discutăm foarte deschis, acest tip de facilitate trebuie acoperit de undeva. Dacă nu facem o reducere care are un impact care este vizibil asupra preţului, înseamnă că nu am făcut nimic”, a concluzionat Ilie Bolojan.








