Un tânăr de 24 de ani din comuna Polovragi, județul Gorj a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe care îl conducea, deși nu avea permis de conducere.
Accidentul a avut loc pe 29 martie, pe strada Deceneu. Potrivit polițiștilor, tânărul ar fi pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe carosabil.
În urma impactului, acesta a suferit leziuni și a fost transportat cu ambulanța la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului, bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind condus la spital probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Verificările efectuate de polițiști au arătat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere fără permis.







