Expoziție specială de port popular la Muzeul Regiunii Porților de Fier
O nouă expoziție dedicată portului popular atrage vizitatorii la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta-Turnu Severin. „Rafinamentul zestrei bănățene” aduce în prim-plan costume tradiționale de sărbătoare din Banat, reunite într-o colecție etnografică impresionantă.


Expoziția este deschisă publicului până pe 27 martie, în Sala Patrimoniu (etaj), în cadrul secției permanente de Artă Populară a Muzeului.
O colecție valoroasă din Banat
Peste 3.500 de piese în patrimoniul colecționarului
Expoziția include o selecție din vasta colecție particulară a lui Marius Matei din Giroc, județul Timiș. Cele peste 3.500 de piese adunate de-a lungul timpului reflectă diversitatea și rafinamentul portului popular bănățean.
Sunt prezentate costume din subzonele etnografice Lugoj, Buziaș și Deta-Ciacova, completate de fotografii document și podoabe specifice: salbe, acoperitori de cap, ace pentru cingători și accesorii tradiționale.
Eleganță și măiestrie (1930–1945)
Costumele expuse, datând din perioada 1930–1945, impresionează prin bogăția culorilor, utilizarea mătăsii și a firelor metalice, dar și prin atenția la detalii. Ele ilustrează creativitatea, rigoarea compozițională și excelența meșteșugului tradițional din Banat.
Mesaje la vernisaj

La evenimentul de deschidere au participat reprezentanți ai administrației locale și județene, alături de specialiști și iubitori ai patrimoniului cultural.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a subliniat importanța promovării tradițiilor și a valorilor identitare, apreciind eforturile Muzeului și ale colecționarului de a aduce în fața publicului o astfel de expoziție.
Acesta afirmat că expoziția ”scoate în evidență frumusețea, migala și profunzimea tradiției noastre, dar și pasiunea pentru păstrarea și promovarea lor”.
”Patrimoniul trăiește prin oameni dedicați, iar astăzi am văzut, încă o dată, cât de puternică este legătura dintre pasiune și identitate”, a declarat Aladin Georgescu.
Expoziția a fost curatoriată de șefa Secției Etnografie și Artă Populară, muzeograf Florentina Pleniceanu.

Muzeul, deschis către alte regiuni
Reprezentanții Muzeului au evidențiat faptul că evenimentul marchează deschiderea instituției către patrimoniul altor zone istorice, dincolo de Oltenia, consolidând dialogul cultural între regiuni.
Atmosfera vernisajului a fost completată de un public numeros, interesat de patrimoniul textil bănățean.
Citește și: Drobeta Velocity revine din 3 martie 2026







