Petarde vândute „la tomberon” și „la barieră”. Zeci de mii de articole pirotehnice scoase din circuit de jandarmii vâlceni

Niculescu Andi
#image_title

Finalul de an vine, în județul Vâlcea, cu o intensificare a acțiunilor jandarmilor împotriva comerțului ilegal cu articole pirotehnice. În doar două zile, intervențiile din Drăgășani și Valea Mare – Băbeni au scos la iveală metode ingenioase, dar ilegale, de vânzare a petardelor, soldate cu confiscarea a peste 6.000 de articole pirotehnice.

Drăgășani – „artificii” ascunse într-un tomberon

Pe 29 decembrie, în jurul orei 15.00, jandarmii vâlceni au acționat în zona Pieței Centrale din municipiul Drăgășani, unde au descoperit peste 4.000 de articole pirotehnice din categoria P1. Produsele aparțineau unui bărbat de 32 de ani, neautorizat pentru comercializarea acestora.Pentru a evita atenția forțelor de ordine, bărbatul aborda discret trecătorii, sugerându-le „pe șoptite” dacă doresc și artificii. Marfa era ascunsă într-un tomberon amplasat în spatele unei tarabe cu produse de sezon, fiind scoasă doar la cerere.

Valea Mare – Băbeni – comerț la bariera de cale ferată

Un scenariu diferit, dar la fel de ilegal, a fost depistat pe 30 decembrie, în jurul orei 15.30, în localitatea Valea Mare, orașul Băbeni. Aici, o femeie de 39 de ani și un bărbat de 67 de ani profitau de oprirea traficului la bariera CFR pentru a vinde articole pirotehnice șoferilor și trecătorilor.În urma verificărilor, jandarmii au descoperit aproximativ 2.000 de articole pirotehnice, depozitate în două autoturisme parcate în apropiere, folosite ca puncte mobile de distribuție.În ambele cazuri, întreaga cantitate de materiale pirotehnice a fost ridicată, fiind întocmite actele de sesizare prevăzute de lege.„Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar jandarmii au întocmit actele de sesizare conform prevederilor legale, acestea urmând a fi înaintate organelor competente”, a transmis Jandarmeria Vâlcea, într-un comunicat oficial.

Potrivit aceleiași surse, doar în municipiul Drăgășani, în luna decembrie, au fost confiscate peste 10.000 de articole pirotehnice comercializate ilegal.

Jandarmeria Vâlcea anunță că acțiunile de prevenire și combatere vor continua și reamintește că vânzarea articolelor pirotehnice fără autorizație este strict interzisă, iar utilizarea necorespunzătoare a acestora poate pune în pericol siguranța cetățenilor, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă.

author avatar
Niculescu Andi
Distribuie acest articol