Laude pentru Mirel Rădoi: „Are merite incontestabile. Craiova poate să câștige campionatul”

Anghel Catalin
Laude pentru Mirel Rădoi
Laude pentru Mirel Rădoi

Universitatea Craiova are șanse mari să câștige campionatul în acest sezon, iar munca lui Mirel Rădoi continuă să fie apreciată, chiar și la luni de zile după ce și-a dat demisia.

Laude pentru Mirel Rădoi
Laude pentru Mirel Rădoi

Laude pentru Mirel Rădoi

Dan Alexa a urmărit parcursul alb-albaștrilor, în acest sezon. El crede că oltenii au reușit să facă o treabă atât de bună datorită lui Mirel Rădoi, cel care a pus bazele unui lot foarte puternic. Fostul mijlocaș consideră, totuși, că Filipe Coelho trebuie lăudat și el, pentru faptul că nu a schimbat mare lucru, când a ajuns în Bănie, lăsând orgoliul la o parte și bazându-se pe ceea ce Rădoi a lăsat în urmă.

Mi-a părut rău de Craiova, e un meci care se întâmplă la 10-20 de ani (n.r. eliminarea din Conference League). Atunci mi-am dat seama că Craiova poate să câștige campionatul, au arătat calitate. Mirel Rădoi a pus bazele, are merite incontestabile. Coelho este un tip inteligent, pentru că nu a schimbat multe, dar meritele lui Rădoi sunt incontestabile„, a declarat Dan Alexa, conform DigiSport.

Universitatea Craiova – campioană de iarnă

Universitatea Craiova încheie anul pe primul loc în campionatul intern, pentru prima dată în ultimii 35 de ani. Ultima dată s-a întâmplat în sezonul 1990-1991, când gruparea din Bănie a reușit să câștige eventul. La acea vreme, pe banca alb-albaștrilor stătea chiar Sorin Cârțu.

4 titluri de campioană are Universitatea Craiova în palmares: 1974, 1980, 1981, 1991. Suporterii trupei din Bănie așteaptă de ani de zile „5-ul”. În acest sezon, elevii lui Filipe Coelho par favoriți, ținând cont de lotul pe care Mirel Rădoi l-a construit și de felul în care echipa s-a prezentat atât în campionat, cât și în cupele europene.

Clasament Superliga României:

Universitatea Craiova – 40 de puncte
Rapid – 39 de puncte
FC Botoșani – 38 de puncte
Dinamo – 38 de puncte
FC Argeș – 34 de puncte
Oțelul – 33 de puncte
U Cluj – 33 de puncte
UTA Arad – 32 de puncte
FCSB – 31 de puncte
Farul – 27 de puncte
CFR Cluj – 26 de puncte
Slobozia – 21 de puncte
Petrolul – 20 de puncte
Csikszereda – 16 puncte
FC Hermannstadt – 13 puncte
Metaloglobus – 11 puncte

author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol