Ianis Hagi vrea la Cupa Mondială: „Trebuie să ne calificăm, nu există altă variantă”

Anghel Catalin
Ianis Hagi vrea la Cupa Mondială
foto: frf.ro

Ianis Hagi transmite un mesaj ferm, cu gândul la drumul României către Campionatul Mondial. Decarul tricolorilor crede în calificare. Mijlocașul spune că victoria cu Austria a demonstrat că naționala condusă de Mircea Lucescu poate învinge adversari puternici și privește cu optimism duelurile decisive care urmează.

Ianis Hagi vrea la Cupa Mondială
foto frfro

Ianis Hagi vrea la Cupa Mondială

Abia aștept luna martie. Și aici se vorbește foarte mult de meciul din martie, nici ei nu au mai fost la Mondial de mult timp, din 2002. Suntem conștienți de forța adversarului, însă victoria cu Austria a confirmat că putem obține succese cu echipe puternice. Trebuie să ne calificăm, nu există altă variantă. Primul gând, când am văzut tragerea la sorți, a fost că trebuie să îi batem pe turci și să jucăm finala.

Vrem foarte mult să fim în America și privesc cu optimism partidele din play-off. Turcia e o echipă care cred că seamănă cu noi, e un mix între tineri și jucători cu experiență. Va fi o dispută frumoasă, dar e doar un pas spre Mondial și nu ne dorim să ne oprim aici”, a spus Ianis Hagi, conform frf.ro.

Cu cine joacă România dacă se califică la turneul final:

Câștigătoarea grupei de play-off, din care fac parte și tricolorii, va face parte din Grupa D, alături de Statele Unite ale Americii, Paraguay și Australia.

Elevii lui Mircea Lucescu pot obține calificarea la Cupa Mondială din 2026 dacă înving Turcia, în 26 martie 2026, și apoi învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo, în 31 martie 2026. Ambele meciuri din play-off se vor juca într-o singură manșă.

Cum arată grupele Campionatului Mondial:

  • Grupa A: Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, Play-off UEFA D
  • Grupa B: Canada, Play-off UEFA A, Qatar, Elveția
  • Grupa C: Brazilia, Maroc, Haiti, Scoția
  • Grupa D: SUA, Paraguay, Australia, Play-off UEFA C
  • Grupa E: Germania, Curaçao, Coasta de Fildeș, Ecuador
  • Grupa F: Țările de Jos, Japonia, Play-off UEFA B, Tunisia
  • Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă
  • Grupa H: Spania, Capul Verde, Arabia Saudită, Uruguay
  • Grupa I: Franța, Senegal, Play-off FIFA 2, Norvegia
  • Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania
  • Grupa K: Portugalia, Play-off FIFA 1, Uzbekistan, Columbia
  • Grupa L: Anglia, Croația, Ghana, Panama
author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol