Craiova: Prins cu 25 kilograme de articole pirotehnice

Jurnalul Olteniei
Craiova: Prins cu 25 kilograme de articole pirotehnice
Craiova: Prins cu 25 kilograme de articole pirotehnice

Odată cu apropierea sărbătorilor, controalele polițiștilor din Craiova se intensifică pentru a preveni utilizarea ilegală a materialelor pirotehnice.

Bărbat din Craiova prins cu 25 kg de articole pirotehnice

S-a dat start sărbătorilor de iarnă, s-a dat start și dosarelor penale făcute celor care vând ilegal petarde și artificii. Un bărbat din Craiova a fost prins cu 25 de kilograme de articole pirotehnice în portbagajul mașinii. Polițiștii le-au confiscat și i-au făcut dosar penal.

Acțiune în cadrul Planului Pirotehnic

”Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova desfăşurat o acţiune în baza Planului Pirotehnic, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice”. -IPJ Dolj

Depistare rapidă pe baza unei informații operative

”În cadrul acţiunii, în urma unei informaţii obţinute şi exploatate cu operativitate, poliţiştii au depistat pe strada Constantin Brâncoveanu, din Craiova, un bărbat de 40 de ani, din localitate, care deținea într-un autoturism, aproximativ 25 de kg de articole pirotehnice din categoriile F2, F4 și P1, pe care ar fi intenționat să le comercializeze în municipiul Craiova”. – IPJ Dolj

Articolele pirotehnice confiscate și dosar penal deschis

”Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.” – IPJ Dolj

Cercetările continuă

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol