Consiliul Județean Gorj a cerut majorarea fondurilor în cadrul Programului Tranziție Justă (PTJ) 2021–2027, pentru a sprijini IMM-urile, eficiența energetică a clădirilor și mobilitatea verde în județ. Cererea a fost făcută în cadrul celei de-a VII-a reuniune a Comitetului de Monitorizare al PTJ, desfășurată la București, la care au participat reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și ai Comisiei Europene.
Președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu, a explicat că realocările financiare sunt menite să sprijine mediul de afaceri local și să finanțeze măsuri cu impact direct asupra comunităților. Concret, CJ Gorj propune alocarea a 39,2 milioane de euro pentru redeschiderea apelului de finanțare destinat IMM-urilor și o sumă similară pentru reabilitarea energetică a clădirilor publice și blocurilor de locuințe, inclusiv pentru instalarea de sisteme de producere și stocare a energiei.
În plus, 30 de milioane de euro alocate inițial reconversiei siturilor contaminate ar urma să fie transferate către eficiență energetică, ca urmare a lipsei de beneficiari eligibili pentru această măsură. Prin aceste realocări, CJ Gorj urmărește să maximizeze impactul fondurilor europene și să accelereze tranziția județului către neutralitate climatică.
Un alt punct important al propunerilor îl reprezintă mobilitatea verde. În prezent, județul Gorj dispune de 43 de microbuze electrice școlare, achiziționate prin PNRR și AFM, însă necesarul total este de 94. Pentru a acoperi acest deficit, CJ Gorj solicită modificarea metodologiei de finanțare, astfel încât să fie posibilă achiziția de noi microbuze electrice școlare.

La reuniune, ministrul Dragoș Pîslaru a subliniat importanța adaptării Programului Tranziție Justă la specificul fiecărui județ, afirmând că flexibilizarea programului reduce riscul de pierdere a fondurilor europene. În paralel, Autoritatea de Management pentru PTJ anunță că va propune Comisiei Europene un set de strategii pentru accelerarea implementării investițiilor, printre care:
Fuziunea PTJ cu Programul Dezvoltare Durabilă, într-un program național consolidat;
Introducerea de priorități noi, precum locuire accesibilă și investiții în apă și infrastructură esențială;
Lansarea unui instrument financiar modern destinat firmelor din Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Mureș și Prahova, pentru proiecte inovatoare.
De asemenea, au fost aprobate metodologiile pentru mobilitate verde (82 milioane euro), energie regenerabilă pentru comunități energetice (170 milioane euro) și formare profesională (17 milioane euro), ajustate pe baza consultărilor publice.

Prin aceste măsuri, CJ Gorj și MIPE urmăresc să combine dezvoltarea economică locală cu tranziția ecologică, oferind județului resursele necesare pentru investiții sustenabile și un impact real în comunitate.








