Reacția lui Pavel Badea, după debutul lui Coelho la Craiova

Anghel Catalin
#image_title

Pavel Badea a reacționat, după ce Filipe Coelho a debutat pe banca Universității Craiova. Antrenorul portughez a început cu dreptul mandatul în Bănie. Acesta a câștigat meciul disputat în deplasare, cu FC Argeș, iar șeful Clubului Sportiv Universitatea consideră că tehnicianul nu poate fi încă judecat, pentru că nu a avut timp să își impună strategia.

Nu poți să-l judeci pe Coelho după un singur joc. Nu am văzut modificări majore, dar nici nu poți să vii și să schimbi decisiv fața echipei în decurs de două-trei zile. Nu poți să zici că echipa a jucat prost în meciurile cu Rădoi. Să zicem că doar meciul cu UTA a fost rău, în schimb cele două meciuri cu Rapid Viena și Rapid București au fost două meciuri deosebite. (n.r. Mihai Rotaru a spus că nu i s-a părut un meci extraordinar) N-am văzut ce a zis Rotaru, dar, din ceea ce ți-am spus, suntem cam pe aceeași lungime de undă, fără să avem o discuție pe acest subiect”, a spus Pavel Badea, conform ProSport.

Jucătorii Universității Craiova au avut mici probleme de adaptare, după ce Mihai Rotaru a schimbat antrenorul. Chiar Nicușor Bancu a spus că este destul de dificil pentru el și colegii lui să se adapteze la un nou stil de joc, mai ales după ce sistemul a fost, din nou, modificat.

Am schimbat sistemul cu 3 fundași la unul cu 4. Am încercat să ne adaptăm la cerințele lui (n.r. Filipe Coelho). Am avut câteva ocazii să facem 3-1 în a doua repriză, dar cea mai importantă este victoria”, a explicat Nicușor Bancu.

author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol