Costel Gâlcă a vorbit despre plecarea lui Mirel Rădoi, de la Universitatea Craiova. După ce fostul selecționer ar fi demisionat din cauza presiunii, cel pe care l-a înlocuit în Bănie a explicat faptul că presiune este peste tot, dar contrează cum o gestionezi. Antrenorul de la Rapid crede că Filipe Coelho se poate adapta repede pe banca alb-albaștrilor, pentru că școala din Portugalia îl poate ajuta în acest sens.
„Fiecare gestionează situaţiile şi le trăieşte cum crede, dar presiunea este peste tot, la toate cluburile. Normal că e un club (n.r. – Universitatea Craiova) care şi-a propus multe, pe unele le-au atins şi atunci cu siguranţă e o presiune în plus, dar ca antrenor trebuie să ştii să le gestionezi tot timpul. (n.r. despre Coelho) În Portugalia au o şcoală foarte bună, probabil se va adapta repede la lot.”, a declarat Costel Gâlcă, pentru Orange Sport.
Constantin Gâlcă a fost antrenorul Universității Craiova înainte de revenirea lui Mirel Rădoi pe banca alb-albaștrilor. Mihai Rotaru l-a demis pe actualul tehnician de la Rapid, după ce a început să se teamă de faptul că trupa din Bănie avea din ce în ce mai puțini suporteri la stadion.







