UTA Arad a reușit să încurce, din nou, Universitatea Craiova, în acest sezon. De această dată, arădenii au învins trupa din Bănie, chiar pe stadionul „Ion Oblemenco”. Adi Mihalcea, antrenorul oaspeților de duminică seara, a subliniat, totuși, faptul că oltenii au o echipă foarte puternică, pe care UTA a învins-o cu greu.
Adi Mihalcea este preocupat de jocul echipei și de rezultate, pentru că nu vrea să aibă nici cea mai mică emoție în legătură cu retrogradarea. Antrenorul arădenilor nici nu se gândește la play-off, chiar dacă UTA este tot mai aproape de primele 6 locuri din Superliga României.
„Este o bucurie normală, moderată. E adevărat, am câștigat împotriva unei echipe extraordinar de bune, dar rămân aceste trei puncte. Am creat o strategie și ne-am ținut de ea. Organizarea defensivă a fost dusă până la sacrificiu. Ne-am retras și ne-am canalizat pe zonele unde ei aveau superioritate. Ne-am concentrat pe fazele fixe, acolo unde și ei sunt buni. Pot să spun că și cu noroc am câștigat. Trebuie să gândim ce putem să oferim în acest moment. Am revenit la faza defensivă și am reușit să câștigăm.
Mă mulțumesc cele trei puncte, dar a fost o nebunie și acel 3-3. Astăzi am fost mai temperați, poate am profitat și de faptul că au fost deconectați după victoria cu Rapid Viena. Poate ne-a ajutat și lucrul ăsta. Luca Mihai a așteptat 12 etape să intre titular și datorită lui acum nu o să-l mai scoată nimeni. Sunt niște decizii pe care le iau și e bine că ei nu se supără. Nu mă interesează play-off-ul, eu vreau să acumulez puncte. Avem iar două victorii și ne culcăm pe o ureche. Scopul este de a ne concentra pe o poziție bună și să nu avem probleme la sfârșitul campionatului”, a spus Adi Mihalcea.
UTA Arad poate profita de forma mai puțin bună a echipelor puternice, precum CFR Cluj și FCSB, apoi să își facă loc în play-off, unde arădenii pot sta liniștiți, păziți de ocazia de a juca în fazele superioare ale competiției interne.







