VIDEO/Percheziții la hoții de animale din Mehedinți

Nedelea Raluca

Polițiștii din Mehedinți au desfășurat marți cinci percheziții domiciliare la persoane bănuite de furt calificat și tăinuire, acțiune coordonată de Parchetul Baia de Aramă. Cercetările au stabilit că, în perioada 31 august – 29 septembrie, patru tineri cu vârste între 18 și 27 de ani ar fi sustras cinci bovine din mai multe comune. De asemenea, aceștia ar fi furat două generatoare electrice și un aparat de muls dintr-o autoutilitară.

În urma descinderilor, au fost ridicate mijloace de probă. Trei dintre tinerii bănuiți au fost duși la audieri, iar unul este în continuare căutat de polițiști. Cercetările continuă sub aspectul furtului calificat, tăinuirii și conducerii unui vehicul fără permis.

„Astăzi, 4 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, au pus în executare 5 mandate de percheziție la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, tăinuire și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin și comunelor Balta și Breznița-Ocol.

În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate mijloace materiale de probă necesare soluționării cauzei.

Din cercetări, a reieșit că în perioada 31 august-29 septembrie a.c., patru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, ar fi sustras 5 bovine de pe raza comunelor Balta, Cireșu și Godeanu.

- Advertisement -

Totodată, bănuiții ar fi sustras două generatoare electrice și un aparat destinat colectării laptelui de la bovine din interiorul unei autoutilitare aparținând unui bărbat din comuna Isverna.

Trei dintre persoanele bănuite au fost aduse la sediu poliției în vederea audierii, iar în cazul celui de al patrulea  polițiștii continuă cercetările în vederea depistării și dispunerii măsurilor în consecință”, au spus polițiștii mehedințeni.

author avatar
Nedelea Raluca
Distribuie acest articol