Au dominat, dar n-au finalizat: Metaloglobus București – Universitatea Craiova: 0-0

Jurnalul Olteniei
#image_title

Universitatea Craiova a întâlnit Metaloglobus București, în deplasare, la Clinceni, într-un meci din etapa a 14-a Superligii. Deși au dominat partida, oltenii nu au reușit să finalizeze, partida încheindu-se 0-0. S-au întors acasă, totuși, cu un punct.
Meciul a început cu ocazii de gol pentru ambele echipe, care însă nu s-au concretizat.
În minutul 19, Baiaram a cerut un penalty, după o intervenție a lui Aggoun. Arbitrul a decis însă că meciul poate continua.
Irimia și Ubbink au primit, în prima repriză câte un cartonaș galben. La pauză, s-a intrat la vestiare cu 0-0.
Oltenii au dominat cea de-a doua repriză și au avut ocazie bună în minutul 60, prin Baiaram, însă Gavrilaș a fost atent. Nsimba a provocat apoi emoții fanilor, într-o fază intensă, dar balonul a atins bara. Până la finalul reprizei au mai fost ocazii, ratate însă.

Echipele de start:

Universitatea Craiova (3-5-2): Isenko – A. Rus, V. Mogoș, Screciu – Mora, D. Matei, T. Băluță, Houri, Fl. Ștefan – Nsimba, Baiaram.
Rezerve: L. Popescu, Lung, Bancu, Paradela, Al Hamlawi, Anzor, Etim, Badelj, Stefanovic, Al. Crețu, Băsceanu, Crețu, Cicâldău.
Antrenor: Mirel Rădoi.

Metaloglobus (4-4-2): Gavrilaș – D. Irimia, Camara, Caramalău, A. Sava – Abbey, Sabater, Aggoun, Ubbink – Huiban, Ely Fernandes.
Rezerve: Nedelcovici – A. Irimia, Kouadio, Hadzic, Zakir, Lis, C. Achim, R. Neacșu, Milea, Sîrbu, A. Gheorghe.
Antrenor: Mihai Teja.

Arbitru: Gabriel Mihuleac (Iași) // Asistenți: Adrian Vornicu și Alexandru Vișan (Iași / Galați)
Arbitru VAR: Bogdan Dumitrache (București) // Asistent VAR: Sebastian Gheorghe (Suceava)
Rezervă: Iuliana Demetrescu (Vâlcea)
Observator: Eduard Dumitrescu (Argeș)

- Advertisement -

sursa foto: Facebook/UCVOficial

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol