Director din administrația publică, beat la volan

Florentina Olaru

Un oficial din administrația publică gorjeană a fost prins conducând sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost oprit de polițiștii rutieri pe strada Traian din Târgu Jiu, în jurul orei 16:40, pentru un control de rutină.

Polițiștii au procedat imediat la transportarea acestuia la Secția U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru a stabili cu precizie nivelul alcoolemiei.

Autoritățile au deschis un dosar penal pe numele bărbatului, în vârstă de 56 de ani, originar din comuna Polovragi, pentru infracțiunea de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului”.

”La data de 23 octombrie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj au depistat în trafic un bărbat, de 56 de ani, din comuna Polovragi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian din Târgu Jiu, având o concentrație de 0,43 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

author avatar
Florentina Olaru
Sunt pasionată de scris, de oameni și de poveștile care merită spuse. Am absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București, iar formarea umanistă mi-a oferit nu doar instrumentele limbajului, ci și responsabilitatea de a le folosi corect. Pe lângă activitatea jurnalistică, sunt și profesor de limba germană, o profesie care m-a învățat rigoarea, claritatea și importanța comunicării corecte.Experiența din educație se reflectă în modul în care fac jurnalism: cred în verificarea faptelor, în echilibru și în informarea onestă a cititorilor. Scriu despre oameni, comunități și probleme reale, convinsă că jurnalismul de calitate începe cu responsabilitatea față de adevăr și față de public.
Distribuie acest articol