Dolj: Mobilizare pentru găsirea unui bătrân dispărut

Jurnalul Olteniei
#image_title

Mobilizare la Valea Stanciului, Dolj. Un bătrân de 90 ani a dispărut de acasă și este căutat la această oră de polițiști, jandarmi și voluntari.

„Astăzi, în jurul orelor 17.22, polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Segarcea au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că tatăl său, MILITARU ION, de 90 de ani, din comuna Valea Stanciului, sat Horezu Poenari, a plecat de la domiciliul său în această dimineață și nu a mai revenit.

Semnalmente: înălţime 1,60 m, greutate 45 kg, părul cărunt, ochi căprui, fața ovală, ten deschis. La momentul plecării, bătrânul purta pantaloni negri, bluză tip sacou iar în picioare purta papuci de culoare închisă. Imediat după sesizare s-a constituit un colectiv format din poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea, Secției 13 Poliție Rurală Segarcea, Serviciului Criminalistic Dolj, jandarmi, pompieri și voluntari care desfășoară activități de căutare în vederea găsirii bătrânului dispărut.” – IPJ Dolj

Oricine poate oferi informații utile cu privire la bătrânul dispărut este rugat să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol