Sofia Corradi, profesoara italiană supranumită „mama Erasmus”, s-a stins din viață la Roma, la vârsta de 91 de ani. Dispariția ei lasă în urmă o moștenire uriașă – unul dintre cele mai importante și iubite programe educaționale europene, care a transformat viețile a milioane de tineri din întreaga lume.
Cunoscută pentru energia și generozitatea ei „intelectuală și emoțională”, după cum au descris-o membrii familiei, Sofia Corradi a fost profesor titular de științe ale educației la Universitatea Roma Tre și una dintre figurile care au modelat profund modernizarea sistemului universitar european.
„Mi-au spus că am fost în America să mă distrez, nu să studiez”

Absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității „La Sapienza” din Roma, Corradi a obținut în 1957 un master în drept comparat la prestigioasa Universitate Columbia din Statele Unite, grație unei burse Fulbright. Experiența americană avea însă să se transforme, la întoarcerea acasă, într-o lecție amară. Diploma sa nu i-a fost recunoscută de universitățile italiene, iar birocrația de atunci i-a cerut să reia studiile. „Mi-au spus că am fost în America să mă distrez, nu să studiez”, mărturisea mai târziu într-un interviu pentru televiziunea RAI.
Ideea ei schimbă vieți și astăzi

Zece ani mai târziu, ideea Sofiei Corradi a fost reluată și aprobată la nivel european. În 1976, o rezoluție a Comunității Economice Europene a pus bazele schimburilor internaționale de studenți. Așa s-au născut primele „Joint Study Programs”, proiecte pilot care au testat timp de un deceniu conceptul unei educații fără frontiere.
În 1987, visul Sofiei Corradi a devenit realitate: Uniunea Europeană a lansat oficial programul Erasmus, numit după umanistul olandez Erasmus din Rotterdam, simbol al curiozității și mobilității intelectuale. Programul a fost susținut de președintele francez François Mitterrand și implementat de Comisia Europeană sub coordonarea lui Domenico Lenarduzzi.
De atunci, Erasmus a devenit unul dintre cele mai durabile și iubite proiecte ale Europei moderne. Extins astăzi sub numele Erasmus+, programul reunește toate inițiativele europene dedicate educației, formării, tineretului și sportului, implicând anual peste un milion de participanți. În perioada 2021–2027, Uniunea Europeană a alocat 26 de miliarde de euro pentru continuarea acestui program, care a generat deja peste 30.000 de proiecte la nivel internațional.
Într-un interviu pentru RAI, Sofia Corradi mărturisea cu emoție că a primit, de-a lungul anilor, mii de scrisori de la foști participanți Erasmus: „Toți folosesc aceeași expresie: «Erasmus mi-a schimbat viața».”
Omagiată de președinți și miniștri
După anunțul dispariției sale, personalități din întreaga Europă au transmis mesaje de omagiu. „Dispariția Sofiei Corradi este o veste incredibil de tristă. Mama Erasmus ne-a părăsit, dar viziunea sa va dăinui în fiecare student care pleacă, crescând, aducând cu sine o bogăție extraordinară de experiență. Fiecare valiză, fiecare rucsac va purta o parte din viziunea sa: cunoașterea celorlalți este cea mai bună modalitate de a construi Europa”, a scris Anna Maria Bernini, ministrul italian pentru învățământ superior.
La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis un mesaj în limba italiană: „Sofia Corradi ne-a părăsit. Visa la un tineret european care să se întâlnească și să se îmbogățească prin diferențele sale. Milioane de studenți îi datorează o bucată de viață și un orizont. Un omagiu adus Mamei Erasmus, al cărui vis continuă să construiască Europa noastră.” Moștenirea Sofiei Corradi rămâne înscrisă în destinul fiecărui tânăr care a studiat, a trăit și a crescut prin Erasmus – o generație care a învățat că Europa nu este doar un spațiu geografic, ci o comunitate de oameni uniți prin cunoaștere.








