Trafic blocat pe DN 6: Grav accident la Cârcea

Jurnalul Olteniei

Update/ IPJ Dolj: „În această după-amiază, în jurul orelor 16.35, polițiștii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 6 s-a produs un accident de circulație.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un bărbat de 78 de ani, din Caracal, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în afara localității Cârcea, către Craiova, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din Craiova și un alt autoturism condus de o femeie, de 56 de ani, din Caracal.

Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 78 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism condus pe sensul de mers către Craiova, de un bărbat de 32 de ani, din Craiova.

În urma evenimentului rutier, conducătorii auto de 78 și 48 de ani, o femeie de 70 de ani, din Craiova, pasager în al doilea autoturism și alte două femei de 66 si 87 de ani, din Caracal, pasagere în al treilea autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, toate cele cinci persoane fiind transportate la spital conștiente și cooperante.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

- Advertisement -

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat agent șef de poliție Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Știre inițială

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova anunță că, la această oră, traficul rutier pe DN 6 este blocat în zona localității Cârcea, în urma unui accident rutier. Ar fi vorba despre 5 victime, dintre care două în stare gravă.

Poliția recomandă șoferilor prudență: „În acest moment, traficul rutier pe DN 6, în afara localității Cârcea, este blocat, urmare a unui accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule. Polițiștii rutieri se află la fața locului pentru efectuarea de cercetări. Vă recomandăm să manifestați atenție și prudență în trafic și să respectați indicațiile polițiștilor.”

Revenim cu detalii

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol