Acordul pentru pace în Fâșia Gaza a fost semnat

Delia Pătru
Foto: Facebook/ The White House
Foto: Facebook/ The White House

Acordul pentru pace în Fâșia Gaza a fost semnat luni în prezenţa liderilor mondiali, la summitul desfășurat la Sharm el-Sheikh, în Egipt, în cadrul căruia președintele american Donald Trump a anunțat că a doua fază a planului său este deja în desfășurare, scrie hotnews.ro

Moment istoric: Acordul de pace pentru Gaza, semnat în Egipt

„A durat 3.000 de ani, vă vine să credeţi? Şi va rezista”, a spus liderul american.

Apoi, documentul a fost semnat de liderul egiptean Abdel Fattah al Sisi şi de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

„Aceasta este o zi incredibilă pentru lume”, a mai spus Donald Trump în timpul evenimentului.

Aproximativ 35 de lideri străini au sosit la Sharm el-Sheikh pentru conferinţa pentru Gaza. Trump i-a întâmpinat stând în picioare în faţa unui perete pe care scria cu litere mari „Pace 2025”.

- Advertisement -

Printre liderii mondiali sosiți în Egipt s-au aflat premierul britanic Sir Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron. La summit participă premierul Italiei, Giorgia Meloni, cancelarul german Friedrich Merz și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. Au mai participat și secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit și secretarul general al ONU António Guterres.

„Este prima dată când criza din Orientul Mijlociu i-a reunit pe oameni, în loc să-i despartă, și (e prima oară când spunem că) viitorul nostru nu va fi determinat de luptele generațiilor trecute, ceea ce ar fi o prostie. Așadar, haideți să continuăm împreună, în spiritul cooperării și al bunăvoinței care ne-a adus în sfârșit la această realizare incredibilă și istorică”, a spus Donald Trump.

„Totul s-a realizat într-o unică perioadă scurtă de timp. Cele mai mari înțelegeri pur și simplu se întâmplă. Și asta s-a întâmplat chiar aici. Și poate că acesta va fi cel mai mare acord dintre toate”, a adăugat el.

Ce conține, de fapt, înțelegerea pe care și-a pus semnătura Trump

O imagine realizată de un fotograf în sala de conferințe oferă un indiciu asupra răspunsului la această întrebare, întrucât președintele american a arătat pagina semnată presei, scrie hotnews.ro

Partea superioară a paginii include o serie de obiective și angajamente, printre care „toleranță, demnitate și șanse egale pentru fiecare persoană”.

„Căutăm toleranță, demnitate și șanse egale pentru fiecare persoană, asigurându-ne că această regiune este un loc în care toți își pot urmări aspirațiile în pace, securitate și prosperitate economică, indiferent de rasă, credință sau etnie”, se arată în primul paragraf de pe ultima pagină a acordului semnat, cea arătată de Trump presei.

Jumătatea inferioară a paginii include semnăturile și funcțiile liderilor regionali și ale mediatorilor acordului de încetare a focului din SUA, Egipt, Qatar și Turcia.

Șeful FIFA, Gianni Infantino, prezent la Summit

Prezența președintelui FIFA, Gianni Infantino, la summitul pentru pace de la Gaza din Sharm el-Sheikh a surprins pe mulți, fiind singurul oficial sportiv printre șefii de stat, potrivit Sky News.

Infantino a menținut de mult timp o relație apropiată cu președintele american Donald Trump, participând la ceremonia de semnare a Acordurilor Abraham de la Casa Albă în 2020, între Israel și statele arabe.

Deși a fost supus presiunii de a folosi influența fotbalului pentru a aborda conflictul Israel–Hamas, Infantino a insistat că sportul nu poate rezolva problemele geopolitice.

Apelurile din Europa de a suspenda echipele israeliene din fotbal s-au stins după ce s-a raportat că administrația Trump ar interveni pentru a preveni acest lucru.

Recent, Infantino l-a lăudat pe Trump pe Instagram, spunând că acesta „merită cu siguranță Premiul Nobel pentru Pace.”

Vizitele frecvente la Casa Albă și gesturile simbolice, precum dăruirea lui Trump a unei replici a trofeului Cupei Mondiale, subliniază legătura lor personală puternică.

Observatorii speculează acum că Infantino ar putea propune chiar un „meci al păcii” simbolic între Israel și Palestina.

20 de ostatici israelieni, eliberați

Hamas a predat luni 20 de ostatici, iar momentele în care unii dintre ei s-au reunit cu familiile lor după ce au petrecut doi ani în captivitate au fost filmate. Eliberarea lor este un prim pas în încheierea a doi ani de război devastator în Fâșia Gaza.

Într-o primă fază, șapte ostatici au fost transferați de Hamas către Crucea Roșie. Este vorba despre Eitan Mor, Gali și Ziv Berman, Matan Angrest, Omri Miran, Alon Ahel și Guy Gilboa-Dalal. Ulterior, Crucea Roșie i-a primit și pe ceilalți 13 ostatici confirmați a fi în viață, potrivit The Guardian.

Familiile s-au reunit cu otsaticii eliberați înainte ca aceștia să fie transportați cu avionul la spitale pentru tratament medical. Unele dintre momentele emoționante ale reîntâlnirilor au fost filmate.

Hamas a predat patru sicrie cu rămășițele ostaticilor decedați

Autoritățile israeliene au anunțat că Hamas a predat luni Crucii Roșii patru sicrie cu rămășițele ostaticilor decedați.

Două dintre acestea au fost deja predate de Crucea Roșie forțelor israeliene într-o locație din Gaza, iar celelalte două sunt în prezent în drum spre același loc, potrivit celui mai recent comunicat al armatei israeliene și a Agenției de Securitate Israeliene.

Hamas a transmis anterior că va returna patru cadavre luni, numindu-i pe Daniel Peretz, Yossi Sharabi, Guy Illouz și Bipin Joshi ca fiind ostaticii ale căror rămășițe vor fi predate.

Israelul nu a confirmat identitatea rămășițelor returnate. În cazurile anterioare în care au fost returnate cadavre, s-a efectuat o analiză ADN pentru a confirma identitatea persoanelor.

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol