CSU Craiova a pierdut un jucător important, cel puțin până în iarnă. Este vorba despre Mihnea Rădulescu, fotbalistul care s-a accidentat în partida cu FCSB. Verdictul medicilor a fost unul dur: ruptură a ligamentului încrucișat anterior de la nivelul genunchiului stâng, chiar la piciorul de bază al extremei.
„Capul sus, Mihnea Rădulescu! Fotbalistul nostru a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior de la nivelul genunchiului stâng și va fi operat miercuri la clinica Villa Stuart din Roma de către Prof. Pier Paolo Mariani. Te așteptăm cât mai rapid pe teren, leule!”, a informat clubul patronat de Mihai Rotaru.
400.000 de euro a plătit CSU Craiova pentru transferul lui Mihnea Rădulescu, de la Petrolul. Mutarea s-a făcut imediat după finalul sezonului trecut, la cererea lui Mirel Rădoi. Antrenorul alb-albaștrilor l-a folosit titular pe tânărul fotbalist, pentru că deja avea experiență în prima divizie. Acum, tehnicianul va fi nevoit să utilizeze un alt fotbalist eligibil pentru regula U21.
„Uneori viața te oprește, nu ca să te pedepsească, ci să te întărească. Durerea trece, răbdarea crește, iar sufletul se călește. Nu e un sfârșit, e doar o etapă din drumul spre o versiune mai puternică a mea!”, a fost mesajul lui Rădulescu, după ce a aflat verdictul doctorilor.







