Vlad Screciu nu-și asumă în totalitate o nouă gafă

Anghel Catalin
foto: Facebook/UCVOficial

Vlad Screciu continuă să facă gafe la CSU Craiova. După ce a fost eliminat în cupele europene, în meciul cu Rakow, apărătorul a comis-o și în campionat, contra celor de la FCSB. Fundașul și-a faultat un adversar în careu, arbitrul a dictat penalty, iar roș-albaștrii au deschis scorul.

Golul înscris de Florin Tănase a fost și cel care le-a adus victoria bucureștenilor. După meci, Vlad Screciu a lăsat de înțeles că nu înțelege de ce arbitrul a dictat penalty și a subliniat faptul că nu i-a simțit pe adversari mai puternici.

Îmi pare rău pentru acel penalty. Nu știu unde a fost penalty. Dacă a fost la piciorul stâng, care a fost în afara terenului.. Nu-mi explic acea fază. După, imediat a dat penalty la faza cu Romanchuk (n.r. din minutul 8). Noi am luat imediat galbene, pe cei de la FCSB i-a iertat.

Așa trebuia, așa a fost să fie. Sunt supărat, în timpul meciului vorbeam cu Mihai Popescu și-mi zicea: ’Chiar nu mă așteptam să nu primesc galben la câte faulturi am făcut’. Nu mi se pare normal. Am jucat destul de bine, am avut ocazii de a marca. Eu nu țin minte ca ei să fi ajuns la poarta noastră în afară de fazele de penalty în prima repriză”, a spus Screciu, după eșecul cu FCSB.

Mirel Rădoi l-a avertizat pe Vlad Screciu, imediat după meciul cu Rakow, din Conference League. Antrenorul i-a spus fundașului că, dacă nu se concentrează și continuă să facă greșeli, astfel de evoluții îl pot costa un transfer în străinătate.

- Advertisement -
author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol