CSU Craiova va debuta joi, în Conference League, în Polonia, pe terenul celor de la Rakow Czestochowa, de la ora 22:00. Va fi o noapte cu adevărat specială pentru trupa din Bănie, care încearcă de mulți ani să ajungă în grupe. Oltenii speră să facă o figură frumoasă în cupele europene și să prindă chiar și fazele superioare ale competiției.
Partida pe care alb-albaștrii o vor disputa împotriva polonezilor nu va fi deloc ușoară, pentru că cele două formații sunt apropiate din punct de vedere valoric, iar Mirel Rădoi trebuie să gestioneze și situația din competiția internă, unde, în weekend, va da piept cu FCSb, pe Arena Națională.
Lucrurile vor merge bine și în Europa și în campionat. 7-10 puncte va face Craiova, sunt convins. Și cu 8 puncte se califică, două remize, două victorii. Îi batem pe Racow. După vom câștiga acasă cu Noah. Eu respect toate echipele, dar dacă Fiorentina e a 3-a oară la rând favorită… eu zic că avem șanse mari. Asta îmi e frică, să nu fie un scurtcircuit. Pericol de electrocutare. La noi e ceva incredibil, nu pot să meargă bine, trebuie să fie ceva mereu”, a declarat Gică Craioveanu, la Digi Sport.
Primul meci pe care oltenii îl vor disputa acasă, în faza principală a Conference League, va fi cu FC Noah, pe 23 octombrie, la ora 22:00. La formația din Armenia evoluează Takuto Oshima, fostul mijlocaș alb-albastru.
Programul complet al oltenilor, în Conference League:
- 2 octombrie 2025, 22:00 – vs. Raków Częstochowa (D)
- 23 octombrie 2025, 22:00 – vs. vs FC Noah (A)
- 6 noiembrie 2025, 22:00 – vs. SK Rapid (D)
- 27 noiembrie 2025, 19:45 – vs. 1. FSV Mainz 05 (A)
- 11 decembrie 2025, 19:45 – vs. AC Sparta Praga (A)
- 18 decembrie 2025, 22:00 – vs. AEK Atena (D)
Lotul Craiovei pentru cele șase meciuri din Conference League:
PORTARI:
- 1. Silviu Lung Jr.
- 21. Laurențiu Popescu
- 31. Matei Goga
- 33. Alexandru Glodean
- 77. Pavlo Isenko
FUNDAȘI:
- 3. Oleksandr Romanchuk
- 6. Vladimir Screciu
- 15. Juraj Badelj
- 19. Vasile Mogoș
- 24. Nikola Stevanović
- 28. Adrian Rus
MIJLOCAȘI:
- 2. Florin Ștefan
- 4. Alexandru Crețu
- 5. Anzor Mekvabishvili
- 8. Tudor Băluță
- 11. Nicușor Bancu
- 14. Lyes Houri
- 17. Carlos Mora
- 20. Alexandru Cicâldău
- 23. Samuel Teles
- 30. David Matei
ATACANȚI:
- 9. Assad Al-Hamlawi
- 10. Ștefan Baiaram
- 12. Monday Etim
- 27. David Barbu
- 29. Luca Băsceanu
- 39. Steven Nsimba







