Mai puține ciuperci, din cauza secetei

Jurnalul Olteniei

Seceta afectează producția de ciuperci comestibile sălbatice în județul Gorj. Probleme sunt și în ceea ce privește trufele.

Potrivit Șefului Direcției Silvice Gorj, Ovidiu Cârstoc, instituția pe care o conduce a cesionat dreptul de recoltare a ciupercilor din specia hrib și gălbior firmelor care au fost interesate, dar din discuțiile purtate cu agenții economici, recolta a fost destul de slabă, notează Agerpres.

„În anul 2025, din cauza secetei prelungite care a acționat în România și implicit în județul Gorj, producția de ciuperci comestibile a fost foarte scăzută. Direcția Silvică Gorj a cesionat dreptul de recoltare a ciupercilor comestibile din specia hrib și gălbior, în acest sens am cesionat dreptul de recoltare pentru firmele interesate pe o cantitate de 21 de tone, pentru care am obținut un preț de 68.400 de lei fără TVA”, a declarat Ovidiu Cârstoc, pentru sursa citată.
Pentru trufele au fost organizate mai multe licitații. La acestea, însă, nu s-a prezentat nimeni.

„Referitor la trufe, noi am organizat mai multe licitații, însă până în prezent nu am adjudecat nimic, din cauza faptului că nu s-a prezentat la licitație niciun agent economic, cum se prezentau în anii anteriori, tot din cauza secetei care a acționat pe parcursul a luni de zile. Noi vom organiza în continuare licitații și sperăm ca până la sfârșitul anului să reușim să contractăm cantitatea de patru tone pe care ne-am propus-o. În 2022 am obținut rezultate bune la licitațiile de trufe, de atunci în 2023, 2024 tot secetă, a început din ce în ce mai puțin să se contracteze la trufe, dar să sperăm că 2026 va fi mai bun”, a mai spus șeful Direcției Silvice Gorj, pentru Agerpres, adăugând că în județul Gorj predomină trufa neagră.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol