Urs semnalat în cartierul Goranu! Intervenție a jandarmilor vâlceni

Niculescu Andi

Seara zilei de sâmbătă, 20 septembrie, a adus emoții locuitorilor din cartierul Goranu, după ce un apel la 112 a anunțat prezența unui urs pe izlazul din zona străzii Izlazului, municipiul Râmnicu Vâlcea. Incidentul a fost semnalat în jurul orei 19.05.

Un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea s-a deplasat imediat la fața locului pentru a verifica situația. Ursul nu a mai fost găsit în perimetru, însă jandarmii au descoperit o capră ucisă de animalul sălbatic. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

„Pentru siguranța cetățenilor, jandarmii au rămas în zonă pentru a preveni reapariția animalului și pentru a interveni prompt, dacă situația o va impune”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

Totodată, aceștia îi sfătuiesc pe locuitori să fie precauți. „Recomandăm cetățenilor să evite deplasările nejustificate în zonele frecventate de animale sălbatice și, în cazul în care observă prezența acestora, să sune imediat la numărul unic de urgență 112”, se arată în comunicatul IJJ Vâlcea.

author avatar
Niculescu Andi
Distribuie acest articol