Un tânăr de 25 de ani, din Târgu-Cărbunești, a fost reținut de polițiști după ce, aflat în stare de ebrietate, a provocat mai multe distrugeri în zona Pieței Agroalimentare.
Incidentul a fost sesizat prin apelul 112 de către o femeie, care a anunțat că au fost sparte geamurile mai multor magazine.
„Din cercetările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în acea seară, tânărul de 25 de ani, aflându-se în stare de ebrietate, ar fi spart geamurile de la un chioșc de panificație, de la două magazine de unelte, geamurile de la ușile de acces în Piața Agroalimentară, oglinda de pe partea stânga față a unui autoturism care se afla staționat în parcarea pieții și ambele oglinzi laterale ale unui alt autoturism din apropiere”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
Agresorul a fost depistat rapid și condus la sediul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești. Ulterior, polițiștii au dispus efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de distrugere și au emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.








