România a condus Cipru cu scorul de 2-0, încă din debutul partidei. Totuși, tricolorii au cedat, pe parcursul meciului și au fost egalați. Antrenorul Apostolos Mantzios a vorbit despre ce s-a întâmplat la acest meci. Selecționerul reprezentativei din Cipru a mărturisit că nu îl mulțumește pe deplin remiza de la Nicosia, dat fiind faptul că a făcut o repriză secundă foarte bună.
„Cred că nu am început bine meciul. Cu toate că am închis jocul echipei României, am primit două goluri. Cred că acesta a fost punctul negativ al meciului și de aici am început să ne găsim liniștea și să ne facem jocul. Am reușit să înscriem până în pauză și consider că în repriza a doua am fost mai buni. Nu doar că am reușit să egalăm, dar în ultimele minute puteam câștiga.
În a doua repriză nu le-am dat ocazii să fie periculoși. Putem împărți meciul în două categorii: prima parte în care nu am fost așa buni și cea în care am fost mai buni. Am crezut la 2-0 pentru România, am reușit să egalăm, dar este un rezultat care nu ne lasă mulțumiți pe deplin”, a declarat Apostolos Matzios la conferința de presă.
În urmă cu ani de zile, Cipru nu era o țară cu o națională care să le pună probleme tricolorilor. Acum, situația s-a schimbat, iar reprezentativa României se chinuie și cu astfel de adversari, dar au prins curaj și consideră că elevii lui Mircea Lucescu erau „de bătut”. Acest aspect poate fi cauzat de lipsa de valoare din fotbalul românesc sau de valoarea crescută a altor campionate, considerate mai slabe, în trecut. Momentan, rămâne o dilemă pentru mulți oameni de fotbal, dar, cu siguranță, aceștia se vor lămuri, în următoarea perioadă.







