Boloș: „Marcel Ciolacu mi-a spus că-l doare în organul genital de deficit”

Delia Pătru
Foto: Facebook/ Guvernul României
Foto: Facebook/ Guvernul României

Marcel Boloș, fost ministru de Finanțe în primul guvern Ciolacu (iunie 2023 – decembrie 2024), a spus că l-a avertizat pe Marcel Ciolacu de mai multe ori privind deficitul bugetar în creștere, însă fostul premier i-ar fi spus că îl doare „în organul genital” de deficit.

„Când i-am spus „domnule prim-ministru, deficitul bugetar se duce în cap”, mi-a spus că îl doare în organul genital de deficitul bugetar”, a spus Marcel Boloș (PNL), într-o declarație pentru Antena 1, scrie hotnews.ro

„Se vedea de la o poștă că în companiile de stat este debandadă”, a adăugat fostul ministru.


Ciolacu: „Oamenii politici se mai alintă”

În replică, Marcel Ciolacu a negat că ar fi făcut această afirmație, spunând că nu-i stă în obicei să vorbească astfel.

„Eu nu vorbesc urât nici cu colegii, nici cu prietenii apropiați. Am multe defecte, dar defectul ăsta nu-l am”, a spus Ciolacu.

De asemenea, Boloș a mai spus că are un regret legat de activitatea sa la Finanțe, anume că nu și-a dat demisia, deși și-a scris-o de trei ori.

„Oamenii politici se mai alintă”, a comentat Marcel Ciolacu afirmația lui Boloș.

Fostul ministru de Finanțe a spus că, în apărarea sa, a trimis informări repetate premierului legate de situația bugetară, prima dată în august 2024, după care au urmat informări lunare.

Un alt ministru de Finanțe, Adrian Câciu (PSD), care a deținut portofoliul în guvernul Ciucă, spune că Boloș nu este îndreptățit să facă acum reproșuri fostului premier. „Ai fost acolo? Ți-ai asumat? Mergi mai departe!”, a spus Câciu.


Ciolacu a explicat, pe Facebook, cum a cheltuit fondul de rezervă al Guvernului

Declarațiile fostului ministru de Finanțe vin după ce Marcel Ciolacu a făcut o postare pe Facebook în care a încercat să justifice faptul că guvernul său a cheltuit mulți bani prin intermediul Fondului de Rezervă.

„După cum se poate vedea, peste 95% din bani sunt exclusiv pentru cheltuieli operaționale, iar ponderea cea mai mare este pentru a susține investiții – majoritare fiind cele pe bani europeni!”, a scris Ciolacu pe pagina de socializare.

Fostul șef al Guvernului spune că alocarea banilor prin acest mecanism, în locul rectificărilor bugetare, a fost cerută chiar de către liberalul Marcel Boloș pentru „un control mai bun” al administrării.

„Precizez că Fondul de Rezervă al Guvernului nu a stat în ”pixul premierului”, ci a fost administrat direct de Ministerul Finanțelor, care a și avizat, de altfel, fiecare Hotărâre de Guvern. Adevărul este că ministrul Finanțelor din 2024 a preferat alocarea banilor din Fondul de Rezervă în locul rectificării bugetare clasice, argumentând că, astfel, are un control mai bun al administrării fondurilor.

Până la urmă, fiecare trebuie să răspundă pentru deciziile luate. Nu îmi este deloc rușine că Guvernul pe care l-am condus a alocat bani din Fondul de Rezervă pentru infrastructură, pentru a cofinanța proiecte pe fonduri europene sau pentru a echilibra situațiile din educație și sănătate”, a mai scris Marcel Ciolacu.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol