Rodion Cămătaru îl vede pe Blănuță, în scurt timp, la naționala mare a României: „E tipul de număr 9 care îi lipsește de ani de zile naționalei României”

Jurnalul Olteniei
foto: prosport.ro

Rodion Cămătaru, fostul mare atacant al naționalei României și al Universității Craiova, a vorbit pentru Prosport despre transferul lui Vladislav Blănuță la campioana Ucrainei, Dinamo Kiev.

Chiar dacă noua aventură a lui Blănuță la noua sa echipă a început cu piciorul greșit din cauza unor postări ale sale în spațiul online, se pare că situația s-a reglat și Blănuță a început să se antreneze cu echipa.

Cămătaru e de părere că în jumătate de an Blănuță poate fi convocat la naționala mare de fotbal a României.

„Sunt convins că unii sunt acum cam invidioși pentru transferul ăsta pe care Adrian Mititelu l-a reușit în ultima clipă de mercato, dar eu consider că, totuși, Blănuță a făcut un pas uriaș în cariera lui. Iar Mititelu a contribuit din plin la această reușită și nu uitați că tot el l-a scos în fotbalul românesc și pe Compagno. Am văzut că în ultimele luni Compagno a și fost monitorizat serios pentru un transfer în La Liga.

Însă, știți ce îmi pare mie rău? Blănuță putea să joace la orice oră la echipele noastre mari din prima ligă, indiferent de numele lor. Nu vă uitați că FCSB sau CFR Cluj au în atacurile lor un Bîrligea sau Louis Munteanu, că Blănuță e total diferit de stilul lor de joc. Blănuță e tipul de număr 9 care îi lipsește de ani de zile naționalei României. El aduce în joc mai mult cu stilul meu, înalt, lovitură bună de cap, și am observat că începuse să se ordoneze în joc și cu mingea la picior. Fără el nu prea cred eu că U Cluj prindea play-off-ul.

- Advertisement -

Eu sper că Blănuță își va rezolva problemele apărute cu acele nefericite postări de-ale lui mai vechi. Sunt convins că nu a avut nicio intenție să lezeze pe cineva, iar lumea trebuie să îl judece pentru ceea ce va face pe teren. Dacă a ajuns la Dinamo Kiev, atunci înseamnă că am avut și eu ochi la calitățile lui Blănuță, nu? Nu uitați că și eu am tot vorbit în lunile astea despre calitățile sale, deoarece mie chiar mi-a plăcut Blănuță. Sunt sută la sută convins că și nea Mircea Lucescu a fost întrebat de ucraineni despre Blănuță. Iar în plus de lucrul ăsta, la Dinamo Kiev nu ajungi dacă nu ești monitorizat cu atenție fotbalistic. După părerea mea, Dinamo Kiev nu dădea 2 milioane de euro pe tine dacă nu te transfera să te și bage să joci. Iar eu cred că Blănuță în maximum șase luni o să fie convocat de nea Mircea Lucescu la naționala mare a României, pentru că sunt sigur că va face treabă bună la Dinamo Kiev”, a declarat Cămătaru, pentru Prosport.

Cămătaru a mai spus că nu înțelege cum FCU, cu lot de play-off în Superligă, a ajuns în al treilea eșalon fotbalistic al țării dar speră că banii din transferul lui Blănuță să îl ajute pe Mititelu să iasă din situația în care se află acum.

„Am urmărit să văd ce a făcut FCU în ultimul lor meci din Liga 3 și am văzut că a mâncat bătaie la un scor destul de mare, 6-0, nu? E clar că Mititelu a ajuns într-o situație rea de tot, cu mulți copii în echipă, dar sper că banii pe care îi va lua după Blănuță să îl ajute să își rezolve din probleme și să formeze apoi o nouă echipă.

Eu unul nu înțeleg nici cum naiba de FCU a retrogradat de la Liga 1 în Liga 2 cu jucători ca Bauza, Baeten, Padula, Van Durmen, Chițu, Blănuță. Sidibe, Bahassa în echipă? Poate că Mititelu știe ce s-a întâmplat, dar eu unul nu îmi pot da seama. FCU nu avea lot și echipă de retrogradare. FCU avea lot de primele șase echipe ale Superligii. Este incredibil ceea ce i s-a întâmplat, iar acum e clar că nu prea poți să ai mari pretenții cu atâția copii în echipă. Nu mă bag în problemele juridice ale lui Adrian, dar așa cum a fost el, totuși să știți că el a scos câțiva fotbaliști foarte buni pentru campionatul României, iar cel mai bun dintre ei a fost Florin Costea. Nu mă refer doar la cei din urmă, Bauza, Compagno sau Blănuță, mă refer în general. Mititelu a băgat multe milioane de euro în fotbal”, a completat Cămătaru, pentru sursa citată.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol