Penitenciar cu 1000 de locuri, lângă Craiova

Anghel Catalin
#image_title

Consiliul Local al Municipiului Craiova a aprobat modificarea denumirii unui obiectiv de investiții prevăzut în Programul de Investiții Publice pe anul 2025. Este vorba despre proiectul privind construirea unui nou penitenciar pe teritoriul județului Dolj, care urmează să fie redenumit „Penitenciar 1000 locuri cu regim de maximă siguranță și închis – Penitenciar Craiova”, păstrându-se în continuare etapele de realizare a studiului de prefezabilitate și fezabilitate. Această modificare vine în contextul unui protocol de asociere încheiat între Județul Dolj, Municipiul Craiova, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Craiova.

În urma unei adrese transmise de Administrația Națională a Penitenciarelor pe 29 august 2025, autoritățile locale au fost informate că obiectivul de investiții a fost analizat și aprobat în Consiliul Tehnico-Economic al instituției, în faza de Notă Conceptuală și Temă de Proiectare. Documentele au fost deja înaintate Ministerului Justiției pentru aprobare, ceea ce reprezintă un pas esențial în demararea efectivă a proiectului.

Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă că obiectivul major de investiţii privind relocarea Penitenciarului Craiova – „Penitenciar 1000 locuri cu regim de maximă siguranță şi închis” a fost analizat şi aprobat în Consiliul Tehnico – Economic al Administraţiei Naționale a Penitenciarelor în data de 18.07.2025 la suma de 802.013.365,19 lei – faza Notă conceptuală şi Temă de Proiectare.”, se menționează în documentația pusă la dispoziția consilierilor locali.

Reamintim faptul că Reamintim faptul că Reamintim faptul că Penitenciarul de Maximă Siguranță din Craiova va fi mutat în afara orașului, după ce Guvernul a aprobat, prin memorandum, relocarea acestuia, dar și a celor din Târgu Jiu, Miercurea Ciuc şi Brăila. Potrivit unui comunicat al Executivului, beneficiile relocării închisorilor în afara zonelor urbane prezintă numeroase aspecte pozitive din perspectiva sistemului administraţiei penitenciare, precum creşterea siguranţei publice şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie.

Penitenciarul din Craiova, situat într-o zonă centrală și înconjurat de locuințe, un colegiu și chiar o grădiniță, nu a fost considerat pentru relocare în planul inițial al Ministerului Justiției. Lia Olguța Vasilescu a cerut astfel, în februarie 2024, revizuirea listei, răspunzând dorințelor comunității locale de a muta instituţia penitenciară în afara orașului.

- Advertisement -







author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol