Polițiștii doljeni au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 55 de ani, acuzat de amenințare, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Incidentul a avut loc într-un magazin din oraș, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, ar fi cerut băuturi alcoolice. Pentru că a fost refuzat, acesta ar fi înjurat-o pe administratoarea localului, o tânără de 25 de ani, i-ar fi adresat amenințări și și-ar fi dat pantalonii jos în fața ei și a clienților.
După audieri și administrarea probatoriului, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Dolj.
„Ieri, 3 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 55 de ani, din Craiova sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În ziua de 3 septembrie a.c., orele 14.24, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că fiica sa, de 25 de ani, are un conflict cu un client, în incinta unui magazin din Craiova, pe care aceasta îl administrează.
Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că în ziua de 3 septembrie a.c., în jurul orelor 14.20, bărbatul s-a deplasat la magazinul administrat de tânără, pentru a cumpăra băuturi alcoolice, moment în care i-ar fi adresat acesteia amenințări cu acte de violenţă și totodată ar fi efectuat acte de exhibiționism, acțiuni care ar fi creat indignare în rândul persoanelor prezente.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, în urma căruia, pe baza răspunsurilor oferite de tânără a reieșit că nu există risc iminent.
Totodată, aceasta a fost informată cu privire la posibilitatea de a solicita ordin de protecție instanței de judecată.
Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, a declarat agent șef de poliție, Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.








