Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați, marți seară, de o femeie în vârstă de 39 de ani, din localitatea Aninosa,județul Gorj cu privire la faptul că a fost agresată de soțul său.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști la fața locului, incidentul a avut loc în jurul orei 18:00, în timp ce femeia se afla într-un mijloc de transport în comun, alături de soțul său, un bărbat de 46 de ani. Acesta ar fi lovit-o cu cotul în zona feței.
Femeia nu prezenta leziuni vizibile și a refuzat intervenția unui echipaj medical. Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând existența unui risc iminent, însă victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.








