Impresiile primarului Gheorghe Tudorascu despre Festivalul „Plai de Romanați”, ediția 2025
-Luiza DICULESCU-
La Dobrosloveni, sfârșitul de august a înflorit în cântec, joc și meșteșug, readucând în inimile oamenilor frumusețea satului de odinioară. Două zile de poveste, două zile în care rădăcinile au prins glas și tradițiile au devenit puntea dintre trecut și prezent.



„Am considerat important să aduc o reproducere de decoruri și atmosferă care să îi facă pe oameni să pășească direct în lumea satului de odinioară, să simtă că fac parte dintr-o poveste vie, nu doar dintr-un spectacol.
Această direcție este una pe care o voi continua și o voi face să crească cu fiecare ediție. Îmi propun ca, de la an la an, festivalul să devină tot mai puternic, să atragă tot mai mulți oameni către zona noastră a Dobroslovenilor și să le arătăm tuturor frumusețea tradițiilor noastre.
Mulțumesc din suflet artiștilor din Ansamblul Doina Oltului, artiștilor invitați, meșteșugarilor care au adus cu ei priceperea și dăruirea lor, dar și publicului, fără de care acest festival nu ar avea sens. Împreună putem să ținem vii valorile Romanațiului și să le transmitem mai departe”, a declarat pentru Jurnalul Olteniei primarul comunei Dobrosloveni, Gheorghe Tudorașcu.



Festivalul desfășurat pe 29 și 30 august 2025 a debutat prin discursurile edilului, alături de Maria Șarpe, scriitoare, director al Centrului de Informare și Promovare Turistică Dobrosloveni, și de meșterul popular Leon Burbulea, recunoscut internațional pentru arta prelucrării pielii și participant la Expoziția Mondială Osaka 2025.
Pe scenă au urcat artiști renumiți și ansambluri folclorice: Ansamblul „Doina Oltului”, Daniel Roșoga, Maria Dinu, Mădălina Drăgan, Dorina Mete, Marinela Dobrițoiu, Andreea Dinu, Neta Soare, Constantin Ștefan, Cătălin Bărbulescu, Mădălina Deaconu, Sorina Dinu, Georgiana Tundrea, Ana Burciu, dar și artiștii locali, precum Maria Șarpe și Claudiu Șarpe. Publicul a fost încântat de ansamblurile „Flori de Romanați”, „Romula Malva Dobrosloveni”, Ansamblul Strejarelul. Ansamblul Deveselu, precum și Academia de Arte „Domnul de Rouă”, coordonată de Claudiu Șarpe si de Gladius Karate Dobrosloveni, sub coordonarea lui Vasi Giurca. Invitați speciali ai ediției au fost Cristian Bănățeanu și trupa Pasărea Măiastră.
Evenimentul s-a încheiat cu ropote de aplauze și cu certitudinea că Dobrosloveniul devine, prin „Plai de Romanați”, un reper cultural pentru păstrarea și promovarea rădăcinilor românești.
Sursa foto: Rucsandra Călin








