Craiova se pregătește pentru Revelionul 2025-2026

Anghel Catalin

Primăria și Consiliul Local Municipal Craiova pregătesc deja organizarea Revelionului 2025-2026. Evenimentul va avea loc pe strada A.I. Cuza, zona Universitate, iar autoritățile locale caută deja o firmă care să asigure serviciile de organizare, dar nu în orice condiții. Suma estimată pentru acoperirea cheltuielilor este de 516.831 de lei, potrivit documentelor publicate pe site-ul Primăriei Craiova.

Contractantul va desemna un reprezentant coordonator de contract – care va comunica în scris cu Autoritatea Contractantă la nivel de contract ca și responsabil cu monitorizarea şi implementarea contractului. Coordonatorul de contract organizează şi supraveghează derularea efectivă a contractului şi are următoarele atribuţii:

  • Să fie singura interfață cu Autoritatea Contractantă în ceea ce priveşte implementarea contractului şi desfăşurarea activităţilor din cadrul acestuia;
  • Gestionează, coordonează şi programează toate activităţile contractantului la nivel de contract, în vederea asigurării îndeplinirii contractului, în termenul şi la standardele de calitate solicitate;
  • Gestionează relaţia dintre contractant şi subcontractorii acestuia;
  • Gestionează şi raportează dacă activitățile care fac obiectul contractului se realizează cu respectarea clauzelor contractuale, a conţinutului caietului de sarcini şi a ofertei depuse.

Sărbătorile de iarnă şi Revelionul sunt printre cele mai importante sărbători de peste an, fiind o atracţie cultural-turistică pentru orice localitate, indiferent că este din România sau din altă țară. De asemenea, este o oportunitate extraordinară pentru Municipiul Craiova de a beneficia de o promovare regională şi naţională. Având în vedere că sărbătorirea Revelionului în aer liber este deja o tradiție, nu doar în România, ci în întreaga lume, organizarea evenimentului Revelion Craiova 2025-2026 va asigura un spectacol de amploare pentru cetățenii care îşi doresc să petreacă trecerea dintre ani în aer liber, ducând implicit la creşterea numărului de turişti şi îmbunătățirea imaginii municipiului Craiova. Aşadar, organizarea unui spectacol de Revelion în aer liber nu este doar un eveniment festiv, ci și o investiție în coeziunea socială, imaginea oraşului şi dinamica economică locală”, transmis autoritățile locale.

Artişti solicitați de Primăria Craiova, conform caietului de sarcini:

  • a) DJ Emil Safta – prestație cu durata de 60 minute
  • b) Alex Velea -prestație cu durata de 45 minute
  • c) DJ Manuel Riva – prestație cu durata de 60 minute
  • d) Tom Crîngureanu – MC de notorietate locală

Propunerea de program pentru Revelion Craiova 2025-2026, potrivit caietului de sarcini, este următoarea:

  • 20:00-21:00 muzică ambientală la scenă
  • 21:00-21:10 MC
  • 21:10-23:00 DJ Emil Safta
  • 23:00-23:10 MC
  • 23:10 23:55 Alex Velea
  • 23:55-00:00 MC
  • 00:00-00:05 spectacol piromuzical
  • 00:05-00:10 MC
  • 00:10 01:10 DJ Manuel Riva

Autoritățile locale își doresc și o sceno-tehnică pentru eveniment live în aer liber, adecvată unui număr de peste 30 000 de spectatori, cu dotările la scenă aferente, precum şi alte servicii necesare pentru realizarea de spectacole live. Printre alte condiții, se va avea în vedere adaptarea scenei la condițiile meteo, scenă modulară acoperită cu dimensiunile podinei de minim 14 m deschidere x 12 m adâncime și înălțime de 10 m, dotată cu trussing aluminiu, scări de acces, maşini de fum, efecte speciale de lumini, sistem de ancorare scenă, sisteme profesionale de sunet de minim 100 kw adaptate la specificul zonei unde va fi amplasată scena și care să includă boxe de întârziere, pentru zona dintre Teatrul Național Marin Sorescu şi Primăria Craiova str. A.I. Cuza.













- Advertisement -
author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol