BCCO Craiova, ofensivă împotriva rețelelor criminale

Jurnalul Olteniei

Trafic de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și macrocriminalitate economică. În primele șase luni din 2025, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova a destructurat zeci de grupări infracționale, demonstrând că sud-vestul României nu este un teren sigur pentru rețelele de crimă organizată.


Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Craiova a prezentat, la finalul primului semestru al acestui an, un bilanț impresionant al activităților desfășurate în județele Dolj, Gorj, Mehedinți și Olt. Rezultatele arată dimensiunea fenomenului și mobilizarea autorităților în fața unei amenințări majore.

„Criminalitatea organizată reprezintă o amenințare semnificativă la adresa cetățenilor, a instituțiilor de stat, a întreprinderilor, precum și la adresa economiei în ansamblul său. Grupurile infracționale organizate continuă să se dezvolte și să evolueze, adaptându-se cu ușurință unor realități economice și sociale, în funcție de oportunități și cererea existentă, în detrimentul unui modus operandi tradițional”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

În doar șase luni, polițiștii BCCO Craiova și procurorii DIICOT au organizat 41 de acțiuni operative și au efectuat 137 de percheziții domiciliare. Au fost reținute 60 de persoane, iar 49 au ajuns în arest preventiv.

Pe linie antidrog, oamenii legii au documentat cazuri complexe. Într-o operațiune din mai, șase persoane au fost cercetate pentru trafic de droguri de mare risc și substanțe psihoactive.

- Advertisement -

O altă acțiune, din iunie, a vizat doi craioveni care ar fi comercializat cocaină contra unor sume cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei. În urma perchezițiilor, polițiștii au găsit 90 de grame de cocaină, porționate și pregătite pentru vânzare.

Traficul de persoane rămâne o altă prioritate. În martie, patru persoane din Dolj, cu vârste între 28 și 35 de ani, au fost arestate pentru exploatarea prin prostituție a unor tinere recrutate încă din 2018. Victimele ar fi fost obligate, inclusiv prin acte de violență fizică și psihică, să practice prostituția, atât în Craiova, cât și în Italia.

Nici criminalitatea informatică nu a scăpat de vigilența anchetatorilor. Cazurile descoperite sunt cutremurătoare: un tânăr de 18 ani a fost arestat după ce ar fi determinat o minoră de 13 ani să producă și să trimită imagini cu conținut sexual explicit. În alt caz, un tânăr de 23 de ani ar fi solicitat materiale pornografice de la o victimă de 15 ani, acestea fiind descoperite pe telefonul său.

Pe linia combaterii macrocriminalității economice, în aprilie au fost destructurate grupări de cămătari din Olt, Teleorman și București. „Membrii grupului ar fi recurs la amenințări, acte de intimidare sau violențe fizice, în vederea recuperării debitelor”, au precizat anchetatorii.

În total, BCCO Craiova a înaintat 143 de dosare penale către DIICOT: 52 vizând traficul de droguri, 8 privind traficul de persoane, 73 pentru criminalitate informatică și 10 pe linia spălării banilor și finanțării terorismului.

În paralel, polițiștii au asigurat climatul de siguranță la festivalul IntenCity, unde au organizat acțiuni operative pentru a bloca introducerea drogurilor în rândul participanților.

„Toate aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără munca asiduă a polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate, care au dat dovadă de implicare și dăruire”, au menționat reprezentanții Poliției Dolj.

foto: arhiva

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol