S-a stabilit programul Play-Off-ului din Cupa României. Cu cine joacă CSM Slatina

Anghel Catalin
foto: frf.ro

Tragerea la sorți pentru partidele din play-off-ul Cupei României Betano, ediția 2025-2026, a avut loc marți, la Casa Fotbalului, și a fost făcută de secretarul general adjunct, Gabriel Bodescu, și reprezentantul departamentului competiții FRF, Mihai Andrieș.

Formatul Cupei României Betano prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior şi 8 echipe din Liga 1. Cele opt echipe din primul eşalon sunt cele patru echipe clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de campionat, alături de cele două câştigătoare ale barajului de menţinere-promovare în Liga 1 şi cele două nou-promovate direct în actuala ediţie de campionat.

CSU Craiova intră în competiție în faza grupelor, în timp ce CSM Slatina va juca, în play-off, contra celor de la CSM Olimpia Satu Mare. Nu va fi o partidă foarte dificilă pentru olteni, care au șanse destul de mari să ajungă în faza următoare a Cupei.

Iată duelurile rezultate în urma tragerii la sorți:

  • ACS FC Corvinul – Farul Constanța
  • FC Voluntari – AFK Csikszereda
  • Politehnica Iași – ACS Petrolul 52
  • Steaua București – UTA Arad
  • CSM Unirea Alba Iulia – AFC Botoșani
  • AFC Câmpulung-Muscel 2022 – Metaloglobus
  • Sănătatea Servicii-Publice – Unirea Slobozia
  • Agricola Borcea – Campionii FC Argeș
  • CSO Băicoi – CS Gloria Bistrița
  • Sporting Liești – CS Afumați
  • Vulturii Fărcășești – Concordia Chiajna
  • Metalul Buzău – Ceahlăul Piatra Neamț
  • CSC Dumbrăvița – FC Bihor Oradea
  • CSM Olimpia Satu Mare – CSM Slatina
  • SSU Politehnica Timișoara – CS Dinamo București
  • Șoimii Gura Humorului – Sepsi OSK
author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol