CSU Craiova se va lupta pentru un loc în faza principală din Conference League Istambul Bașakșehir. Prima manșă a dublei din play-off are loc în Turcia, joi, de la ora 20:30. Returul este programat, la o săptămână distanță, pe 28 august, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.
Istanbul Bașakșehir are un lot evaluat de transfermarkt.com la 61,13 milioane de euro. Este o sumă de aproape trei ori mai mare, față de cota totală pe care site-ul de specialitate a notat-o în dreptul celor de la CSU Craiova (22,5 milioane de euro). Marius Șumudică, prieten bun cu Mihai Rotaru, consideră că alb-albaștrii au șanse mici de calificare în fața turcilor.
„Au puțini suporteri, e o echipă cu o intimitate aparte. Au stadionul lor, nu are pistă, dar nu vin foarte mulți suporteri. Poate o să vină 10.000 de suporteri la acest meci. E o echipă liniștită, de primele 4-5 în campionat, care are foarte mare experiență. Bașakșehir este favorită clară în fața Craiovei, dar se poate întâmpla orice.
În momentul în care Bașakșehir va juca cu Universitatea Craiova, Craiova poate să îi bată doar la nivelul grupului, să prindă o zi extraordinară. Bașakșehir este peste la toate capitolele, este peste nivelul campionatului nostru. Dau un exemplu de un jucător de la Bașakșehir. Este un băiat, Abbosbek Fayzullaev, din Uzbekistan. Are 21 de ani, l-au luat de la CSKA Moscova și au plătit 8 milioane de euro pe el”, a declarat Marius Șumudică, potrivit Fanatik.
Istambul Bașakșehir a disputat și primul meci din campionatul intern, duminică. Turcii s-au încurcat în fața celor de la Kayserispor, după ce au obținut doar un punct din acest duel. De partea cealaltă, CSU Craiova este pe val în campionat, cu 5 victorii și un egal în 6 partide.







