Maluma a certat o mamă că și-a adus bebelușul la concert

Delia Pătru
Foto: Facebook/ MALUMA
Foto: Facebook/ MALUMA

Superstarul columbian Maluma a certat o mamă care şi-a adus copilul de doar un an la concert, fără a purta căşti de protecţie fonică.

Artistul, care şi-a întrerupt concertul pe care l-a susţinut în Mexico City, a catalogat gestul femeii ca fiind unul iresponsabil, iar scenele în care a mustrat-o au devenit virale şi cei mai mulţi dintre internauţi îl laudă pe rapper pentru că nu a rămas indiferent în faţa unei asemenea situaţii, scrie Antena 3 CNN.

Momentul a fost filmat și face vâlvă în online

Maluma a oprit pentru câteva momente spectacolul impresionant pe care l-a susţinut în Ciudad de México pentru a mustra una dintre mămicile din public, care şi-a adus bebelușul la eveniment, expunându-l la un nivel ridicat de decibeli.

Rapperul a încetat să mai cânte după ce a observat-o pe fană ținând în brațe un copil și dansând.

„Crezi că e o idee bună să aduci un bebeluș de un an la un concert unde decibelii sunt al naibii de mari? Bebelușul ăla nici măcar nu știe ce face aici. Data viitoare, protejează-i urechile sau ceva de genul. Pe bune. E greu. E responsabilitatea ta”, i-a spus Maluma femeii.

- Advertisement -

”Nu l-aș aduce niciodată la un concert. Data viitoare, fii puțin mai atentă”

Ulterior, rapperul columbian a mai făcut următoarele precizări: „Îl fluturi ca pe o jucărie. Bebelușul ăla nu vrea să fie acolo, pe bune. Îți spun cu toată dragostea și respectul, acum că sunt tată… Nu l-aș aduce niciodată la un concert. Data viitoare, fii puțin mai atentă”.

Într-un videoclip care a devenit viral pe rețelele sociale, filmat la Palacio de los Deportes în weekend, Maluma a întrebat ce vârstă are copilul, iar femeia i-a răspuns că un an.

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol