Gigi Becali s-a arătat deranjat de faptul că Mihai Rotaru și Dan Șucu s-au plâns de colaborarea bună pe care patronul de la FCSB o are cu Liga Profesionistă de Fotbal, care a schimbat o regulă în plin sezon, fără să se consulte cu cluburile.
Finanțatorul roș-albaștrilor consideră că pur și simplu s-a reglat o problemă și transmite faptul că Mihai Rotaru și Dan Șucu ar trebui să i se încline, în acest sezon.
„Nu stau eu să fac ambiție cu oamenii. Aici sunt niște tâmpenii, eu doar am spus la televizor despre anomalia asta că e prostie și oamenii să o îndrepte, iar oamenii de acolo au îndreptat-o. La cât de puternic sunt… Eu mi-am creat asta în ani de zile. Ei, Rotaru și Șucu, să mi se încline mie. Să asculte și ei de mine, că nu e nicio rușine să asculte de Becali. E o mândrie”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
Sorin Cârțu a auzit declarațiile lui Gigi Becali și i-a dat replica acestuia. Președintele de imagine de la CSU Craiova a lăsat de înțeles că singurul mod în care patronul de la FCSB ar putea să „îi distrugă” pe olteni ar fi prin problemele de arbitraj.
„Dacă e să mă fi deranjat ceva m-a deranjat că ‘O să fac, o să-i distrug’, adică amenințările de tipul ăla. Adică ce o să faci, strategia de anul trecut? Să ne așteptăm iar la barbulisme, la costreisme sau ce? Care e treaba cu distrugerea? Că distrugerea de anul trecut cam pe aici a fost, la nivelul ăsta, știi? Da, aici mi s-a părut. ‘O să vă distrug, o să vă fac’. Aia întreb, la ce să ne așteptăm? Distrugerea asta ce o să fie? Iar ca anul trecut? Ngezana roșu, nu îl dă că nu vrea Barbu. Nu știi? Costreie e ăla…Păi altceva cu ce să ne distrugă? Că acolo nu am avut reacție într-adevăr, bravo, mă, am fost varză. Detașat ne-au spart, că în rest meciurile pe care le-am avut, știi foarte bine, a fost tot timpul o polemică. Meciurile directe toate au fost cu probleme”, a spus Sorin Cârțu la Fanatik.







