Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (UDMR), a declarat, luni seară, la B1TV, că în pachetul al doilea de măsuri fiscale al Guvernului se regăsește propunerea de reducere cu 20% a numărului de posturi din administraţia publică locală, măsură vizând eficientizarea activității atât la nivel local, cât și central, scrie news.ro.
„E nevoie de eficientizare, şi la autorităţile locale, şi la cele centrale. Pe partea autorităţilor centrale – la ministere şi structurile subordonate ministerelor, vor trebui luate măsuri. În programul de guvernare e prevăzută o reducere cu 20 la sută a numărului de posturi în administraţia publică, fie ea centrală, fie ea locală, şi-n discuţiile pe care le-am avut cu administraţia locală se conturează această idee de reducere a numărului de posturi cu 20 la sută”, a afirmat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila”, a spus ministrul, precizând că măsura este prevăzută în programul de guvernare și s-ar aplica inclusiv prin Ordonanţa 63/2010, care stabileşte limitele de personal în funcţie de tipul localităţii.
Cseke a subliniat că susține acest sistem diferențiat de reducere a posturilor, pentru că „nu taie de la toată lumea la fel”. Astfel, în administrațiile locale unde organigramele nu sunt complet ocupate, măsura nu ar duce neapărat la disponibilizări, în timp ce în instituțiile cu organigrame pline și eficiență scăzută va fi necesară reorganizarea.
Ministrul a mai declarat că pachetul doi de măsuri fiscale ar trebui să fie aprobat de Parlament în această lună.








