Mihai Rotaru s-a declarat mulțumit, la finalul meciului cu CFR Cluj, chiar dacă elevii lui Mirel Rădoi i-au dat emoții mari, pe final, când CFR Cluj era foarte aproape să revină pe tabelă, după ce alb-albaștri au condus cu 3-0 și au primit două goluri foarte repede.
Trupa din Bănie a învins ambele echipe din Cluj, într-o săptămână. Duelurile cu „U” și cu CFR nu au fost deloc ușoare pentru craioveni, mai ales în contextul în care presiunea returului cu FK Sarajevo a fost foarte mare.
„Încă tremur pentru victorie. Nu 2-0, ci 3-0 este un scor periculos în Bănie, am schimbat retorica. Având în vedere experiența de la Arad, chiar am tremurat. Săptămâna asta am subordonat CFR-ul și Clujul, cu totul. Am zicala pregătită deja, mă gândeam că cineva va pune întrebarea asta: Forța Știința! E forța grupului. Am suferit, dar am arătat forte bine. În fotbal trebuie să învățăm și să suferim. Au fost câteva faze-spectacol, asta e bucuria fotbalului, nu doar încrâncenarea, care are rolul ei.
Având în vedere că avem un număr incredibil de goluri, o medie de 3 pe meci, putem spune că arătăm bine în ofensivă. Sunt convins că în curând se vor regla și cele din defensivă. Nu intrăm să ne comparăm cu alte echipe, vorbim de noi și sperăm să avem o constanță cât mai lungă”, a declarat Rotaru potrivit gsp.ro.
Mihai Rotaru investește sume importante la CSU Craiova, încă din anul 2013. Totuși, până acum, omul de afaceri nu a reușit să câștige nici măcar un titlu. S-a mulțumit cu două cupe și cu o SuperCupă. În acest sezon, oltenii speră să fie campioni, pentru că și lotul le lasă impresia că se poate.







