Drumul Loviștei, în modernizare din 15 august

Niculescu Andi

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat oficial demararea lucrărilor pentru modernizarea Drumului Loviștei începând cu data de 15 august. Investiția vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere în nordul județului, cu impact direct asupra comunităților din Cîineni, Boișoara, Perișani și Titești.

„Am luat legătura cu firma care a câștigat licitația și am stabilit că lucrările vor începe pe 15 august. Proiectul este unul complex, cu provocări tehnice specifice zonei, dar vom prioritiza intervențiile și vom lucra cât se poate în acest an”, a precizat președintele Rădulescu.

Modernizarea Drumului Loviștei este considerată o investiție strategică, asigurând o legătură directă între Curtea de Argeș și Sibiu, prin zona de munte a Vâlcii. Șoseaua va traversa o regiune cu potențial turistic și economic, iar modernizarea ei va contribui la creșterea mobilității și a siguranței în trafic. Totodată, autoritățile județene au în vedere măsuri de protecție a lucrărilor, în special în ceea ce privește traficul greu.

„După începerea lucrărilor, vom monitoriza atent zona, iar un controlor de trafic va avea atribuții clare. Ne-am înțeles cu operatorii ca utilajele de mare tonaj să folosească drumuri tehnologice, pentru a nu deteriora structura drumului în lucru”, a adăugat Constantin Rădulescu.

Președintele CJ Vâlcea a menționat și proiectul paralel al drumului Fedeleșoiu–Jiblea, aflat în prezent la aproximativ 60% stadiu de execuție. În acest caz, autoritățile caută soluții pentru a finaliza cât mai mult până la sfârșitul anului, fără a compromite durabilitatea lucrărilor.

- Advertisement -

Drumul Loviștei este așteptat de mulți ani de comunitățile din zonă, iar începerea efectivă a lucrărilor reprezintă un pas concret în direcția modernizării infrastructurii județene.

author avatar
Niculescu Andi
Distribuie acest articol