În ultimele 24 de ore, echipajele ISU „Oltenia” Dolj au avut 52 de intervenții, dintre care 34 pentru acordarea primului ajutor SMURD și 18 pentru stingerea incendiilor.
Focul a afectat peste 500 de hectare de vegetație uscată, miriști, lăstăriș și culturi agricole în mai multe localități, printre care Carpen, Ghercești, Filiași, Podari și Leu. Cele mai grave incidente au fost la Călugărei, unde au ars 250 ha de miriște, 50 ha de vegetație uscată, 2 ha de litieră de pădure și o stupină cu 75 de stupi, și la Ungureni, unde a ars o hală cu paleți din lemn și baloți de paie pe 600 mp.
Pompierii atrag atenția cetățenilor să nu folosească focul deschis în spații deschise, mai ales în condiții de vânt și temperaturi ridicate, și să sune la 112 la primele semne de incendiu.
„În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj au desfășurat un număr total de 52 de intervenții. Acestea au vizat stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical calificat, precum și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Intervenții SMURD: Paramedicii din cadrul subunităților operative au fost solicitați în 34 de cazuri, acordând primul ajutor calificat și asigurând transportul la unități spitalicești pentru persoane aflate în stare critică sau cu afecțiuni medicale severe.
Intervenții pentru stingerea incendiilor: În aceeași perioadă, echipajele de pompieri, alaturi de serviciile voluntare pentru situații de urgență (S.V.S.U) au intervenit pentru stingerea a 18 incendii, cele mai multe dintre acestea fiind incendii de vegetație uscată, miriști, lăstăriș, gunoi menajer și culturi agricole.
Localitățile afectate au fost: Calopăr, Piscul Sadovei- Panaghia, Sadova, Marotinu de SUS, Celaru, Pietroaia, Sopot, Leu, Filiași, Preajba, Ghercești, Zăval, Călugarei – Carpen, Coșoveni,Vârtop, Predești,Podari, Ghindeni.
Suprafața totală afectată de incendii este estimată la peste 500 ha, dintre care peste: 200 ha vegetație uscată, 300 ha miriște și lăstăriș, o tonă gunoi menajer, cabluri curent, fibra optică, 2 stalpi din lemn, vita de vie aproximativ 1000 mp și plantație de pomi fructiferi pe o suprafță de aproximativ 200 mp. Cauza probabilă a incendiilor, folosirea focului deschis în spații deschise.
Cele mai semnificative intervenții au fost: În data de 14.07.2025, ora 16:41, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Craiova au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și un UTV, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în satul Călugărei, comuna Carpen. La fața locului a intervenit în sprijin și SVSU Plenița. În urma incendiului, au ars 250 ha miriște, 50 ha vegetație uscată, 2 ha litieră de pădure și o stupină cu 75 de stupi.
În data de 14.07.2025, ora 14:25, pompierii din cadrul Detașamentului 2 Craiova au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală în care erau depozitați paleți din lemn, în satul Ungureni, comuna Ghercești. În urma incendiului, au ars o hală pe o suprafață de aproximativ 600 mp, paleți din lemn și baloți de paie.
În data de 15.07.2025, ora 02:31, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Craiova au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Carpen. La intervenție a participat și SVSU Carpen. În urma incendiului, au ars aproximativ 100 ha de vegetație uscată.
Recomandăm cetățenilor să manifeste prudență maximă în utilizarea focului deschis, să evite arderea vegetației uscate sau a resturilor vegetale în condiții de vânt și temperaturi ridicate și să apeleze imediat numărul unic de urgență 112 în cazul observării unui incendiu”, a spus ISU Dolj.








