Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a început o serie de verificări la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, ca urmare a solicitărilor transmise de consilierii județeni ai PNL Gorj. Potrivit acestora, intervențiile lor repetate au determinat autoritățile centrale să acționeze într-o situație pe care o consideră extrem de gravă.
Într-un comunicat de presă, Grupul Consilierilor Județeni PNL Gorj atrage atenția asupra neregulilor majore din cadrul spitalului și asupra modului în care acestea afectează direct viața pacienților:
„Intervențiile ferme ale consilierilor județeni PNL Gorj au determinat DSU să demareze controale la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, așa cum reiese din răspunsul scris al instituției la solicitările noastre.
Ce se verifică? Costă vieți!
Gândiți-vă la tânăra de 24 de ani, mămică a doi copii, care a murit azi-noapte, plimbată între spitale, după o naștere prin cezariană complicată la Novaci, apoi transferată la Târgu Jiu și, în final, la Craiova, după 3 ore în care a așteptat un medic care să o însoțească.
Sau la Andrei, adolescentul de 16 ani, care a decedat cu zile pe holurile spitalului din cauza haosului care domnește de atâția ani în SJU.
Nu uităm nici fetița de 3 ani care și-a pierdut viața în condiții suspecte și nici zecile de pacienți care zac pe tărgi sau în ambulanțe zilnic.
Acestea nu sunt simple erori, ci consecințe directe ale unui sistem bolnav!
Principalele probleme vizate de DSU, semnalate constant de PNL, sunt:
Neaplicarea măsurilor din 2023, când DSU a efectuat primul control, inclusiv mutarea vitală a secțiilor de Cardiologie și Neurologie lângă UPU. Zilnic, pacienți critici sunt transportați între cele două clădiri, o situație gravă și unică în țară.
Blocarea punerii în funcțiune a heliportului, o investiție finalizată, dar inutilizabilă, fiind blocată între CJ și Primăria Târgu Jiu.
Lipsa medicilor din SJU, mulți plecați din spital din cauza managementului, lipsa medicilor la Ambulanță, lipsa materialelor medicale esențiale etc.
Aceste tragedii sunt rezultatul direct al haosului administrativ și al refuzului categoric al președintelui Consiliului Județean Gorj de a dialoga și de a lua măsuri corecte pentru sănătatea cetățenilor!
Este o crimă prin neglijență! În timp ce vieți se pierd, conducerea CJ se ascunde în spatele unor minciuni și refuză să își asume responsabilitatea.
PNL Gorj nu va ceda! Vom monitoriza fiecare pas al acestor verificări și vom lupta până când siguranța pacienților va deveni, în sfârșit, o prioritate absolută și vinovații vor răspunde pentru indiferența lor criminală!”, se arată în comunicatul transmis de Grupul Consilierilor Județeni ai PNL Gorj.
Verificările DSU se concentrează pe neconformitățile semnalate în controalele anterioare, nefuncționarea unor investiții esențiale precum heliportul și lipsa de personal medical, în contextul unui management deficitar.








