AJOFM Mehedinți: Absolvenții promoției 2025 pot primi indemnizație de șomaj și prime de inserție. Înregistrarea se face în 60 de zile de la absolvire!

Jurnalul Olteniei
Foto: Facebook/ AJOFM Mehedinti
Foto: Facebook/ AJOFM Mehedinti

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți anunță că absolvenții promoției 2025 sunt așteptați să se înregistreze în evidențele instituției pentru a beneficia de toate serviciile gratuite puse la dispoziție în vederea integrării pe piața muncii.

„Absolvenții instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidențele agențiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul beneficiază de servicii gratuite de informare și consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională, precum și de măsuri de stimulare a ocupării, cum ar fi diferite prime”, se arată în comunicatul transmis de AJOFM Mehedinți.

Pentru înregistrare, absolvenții trebuie să prezinte:

  • actul de identitate,
  • diploma de absolvire sau o adeverință cu data finalizării studiilor,
  • curriculum vitae,
  • o declarație pe proprie răspundere privind starea de sănătate,
  • acordul privind utilizarea datelor cu caracter personal.

‼️ Este esențial ca această înregistrare să se facă în termen de 60 de zile de la absolvire – etapă obligatorie pentru obținerea indemnizației de șomaj în cazul în care persoana nu se încadrează în muncă în acest interval.

„După expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoane în căutarea unui loc de muncă, pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj în cuantum de 330 de lei pe lună, pentru o perioadă de 6 luni”, transmite instituția.

- Advertisement -

De asemenea, cei care se angajează cu normă întreagă pe o durată de cel puțin 12 luni pot primi o primă de inserție în valoare de 1.980 de lei, echivalentă cu de trei ori indicatorul social de referință (ISR), în vigoare la data încadrării.

? Potrivit legii, de aceste beneficii pot profita absolvenții începând cu vârsta de 16 ani, inclusiv cei din școlile speciale, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de bacalaureat. În cazul celor cu situații școlare neîncheiate, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării corigenței.

? Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul www.anofm.ro (secțiunea „Persoane fizice / Indemnizații de șomaj și venituri de completare”) sau la sediul AJOFM Mehedinți, din Drobeta Turnu Severin, bulevardul Carol I nr. 3. Telefon: 0252/319029, e-mail: [email protected].

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol